Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Duminica XXVIII după Rusalii, a fost săvârșită Slujba Parastasului pentru Părintele Ionuț-Ovidiu Cerbu, la împlinirea a trei ani de la trecerea sa în veșnicie.
Astfel, după încheierea Sfintei Liturghii, un sobor numeros de preoți din împrejurimi alături de reprezentați ai Centrului Eparhial Roman și Părintele Protoiereu Alexandru Grigoraș, sub protia Părintelui Arhimandrit Pimen Costea, Vicar Administrativ, au săvârșit Slujba Parastasului pentru vrednicii de pomenire, Preot Ionuț-Ovidiu Cerbu și Preot Protoiereu Ioan Negoiță.
După solemnul moment de rugăciune, Părintele Arhimandrit Pimen Costea a adresat familiei și celor prezenți un cuvânt de mângâiere și încurajare:
„Întâlnirea noastră de astăzi este o întâlnire de suflet. Suntem la mormintele a doi slujitori ai Bisericii, împreună liturghisitori în această biserică și au slujit și în Administrația Eparhială, unul ca protoiereu, celălalt ca secretar, împărțind atât atribuțiile Protopopiatului Sascut, cât și grija pastoral-misionară a parohiei de aici de la Păncești. Ne bucurăm pentru că ei trăiesc prin noi. Amintirea și pomenirea lor este un semn că nu i-am uitat și prezența noastră aici îi face să fie vii și nemuritori în Împărăția lui Dumnezeu. Cu siguranță că prin viața și osteneala pe care au avut-o aici pe pământ, le va fi rânduit Dumnezeu un loc binemeritat în Împărăția Sa așa cum fiecare dintre noi, după osteneala proprie, ne facem moștenitori al unuia dintre aceste locașuri pregătite de Dumnezeu pentru noi, creștinii, care ne ostenim și ne trudim în fiecare zi să depășim momentele critice, grele și de nesuferit și să ajungem să-L slăvim pe Dumnezeu”.
Părintele slujitor al Parohiei Păncești, pr. Cerbu Ștefan-Daniil, a mulțumit tuturor pentru prezența la acest moment de împreună rugăciune, iar imediat după aceasta a avut loc agapa frățească.
Pr. Ionuț-Alexandru Apostu