În jurul sicrielor cu trupurile neînsufleţite au fost prezenţi prieteni, cunoscuți și rude, reprezentanţi ai autorităţilor locale și centrale, care şi-au arătat dragostea şi au încercat să întărească întru nădejde familia îndurerată şi pe neaşteptate încercată. Aceştia s-au rugat Mântuitorului Iisus Hristos pentru odihna cu cei drepți în Împărăția Sa a sufletelor celor doi creștini vrednici, ce rămân în amintirea celor care i-au cunoscut ca iscusiți șlefuitori de suflete.

Înzestrați fiind de Dumnezeu cu alese calități sufletești, domnul Nicolae și doamna Maria Zaharia au sădit, cu dragoste și smerenie, cuvântul lui Dumnezeu în sufletul singurului lor copil, părintele Nicolae, transmițând valorile și virtuțile cu care trebuie să-și împodobească sufletul creștinul ce dorește Împărăția lui Dumnezeu.

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost alături de familie în prima seară de priveghi, iar în ziua înmormântării a transmis părintelui protoiereu, familiei sale și tuturor celor prezenți un cuvânt de învățătură și de mângâiere, în care și-a manifestat compasiunea și a îndemnat la nădejde, întrucât moartea nu trebuie percepută ca un sfârșit, ci ca o nouă naștere, în Împărăția Cerească:

„În astfel de circumstanțe, oricât de puternic ai fi, nu poți face nimic, iar pentru moment toate dispozițiile naturale ale ființei intră într-o stare incontrolabilă: plângi fără să vrei, o emoție tenebroasă sau agitație nedeslușită se combină cu gânduri răvășitoare și sumbre care îți provoacă o  angoasă plină de himere și o teamă înfiorătoare, încât în întreaga ființă se produce o letargie inexplicabilă. Cel puțin așa mi s-a întâmplat mie în momentul când mi s-a comunicat trista veste. 

Am încercat, așadar, încă din prima seară să-ți transmit prin cuvinte convenționale sau metafore ticluite, starea pe care am simțit-o în suflet provocată de incomensurabila pierdere a părinților tăi născători,  dar nimic nu se lega.

De aceea, am lăsat toate și am început a mă ruga pentru cei plecați și pentru sfinția ta ca să-ți dea Dumnezeu putere și dreaptă socoteală, pentru a înțelege și a gestiona inedita situație.

Apoi, în liturghiile Pascale din această săptămână, am făcut câte o rugăciune pentru liniștirea sufletului tău răvășit dar și pentru odihna, în mâinile lui Dumnezeu, a sufletelor părinților tăi.

Desigur, aceste banale cuvinte nu pot mângâia inima și sufletul tău încercat dar, în toată sinceritatea, voiesc să-mi exprim compasiunea și iubirea hristică faţă de toți membrii familiei tale, și să te asigur că nu ai rămas  singur,  ci cu singurul Dumnezeu, Care-ți va da răspuns la toată neliniștea și frământările sufletești în astfel momente.

Asistăm la un Paște special al celor doi care atât de mult s-au iubit încât au vrut să plece unul lângă altul. Pentru ei a fost o zi de Paște, o trecere la o viață autentică. Noi am venit să facem priveghi pentru doi oameni care s-au iubit, au muncit o viață și au plecat împreună. De aceea, ar trebui să ne bucurăm. Ei nu au fost doi, ci au fost unul, întrucât căsătoria presupune unitatea celor doi. Eu nu vă pot zice decât «Bucurați-vă!», că am văzut pe Domnul Înviat și că a luat două suflete pereche care se odihneau unul în altul. Să ne iubim așa cum s-au iubit cei doi, căci în Hristos dacă iubești nu vei muri niciodată. Părinții nu mor niciodată, pentru că îi pomenim în rugăciune. Să ne iubim și să ne vedem la ușa Raiului! Cei care au plecat să fie rânduiți de Dumnezeu să ne deschidă și nouă, celor care am rămas în Valea plângerii, Raiul!”

După necrologul transmis de Înaltpreasfinţia Sa şi citit de părintele consilier Ilarion Mâță, preoţii Protopopiatului Oneşti au dat glas gândului lor de solidaritate faţă de părintele protoiereu prin cuvântul de mângâiere rostit de părintele Petru Pavăl, secretarul Protoieriei Oneşti. 

(Pr. Florin Robert Blănaru)