Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în ziua de 9 noiembrie, zi de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, s-a prăznuit cu mare bucurie duhovnicească al doilea hram al Bisericii parohiale „Sfântul Pantelimon”, aflată în curtea Spitalului „Sf. Ierarh Dr. Luca al Crimeei” din Onești.
Sărbătoarea hramului a început cu slujba Utreniei, urmată de săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, la care a slujit un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Nicolae Zaharia, protoiereul Protopopiatului Onești. În cadrul Sfintei Liturghii s-au rostit rugăciuni pentru vindecarea și alinarea bolnavilor aflați în spital, precum și pentru cei suferinzi de pretutindeni. De asemenea, s-au făcut pomeniri pentru toți cei care s-au mutat la cele veșnice în această instituție spitalicească.
Părintele protoiereu Nicolae Zaharia, în cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, a împărtășit bucuria de a fi prezent în mijlocul comunității parohiale și a subliniat lucrarea tainică a îngerilor în viața oamenilor pe parcursul întregului an, nu doar în ziua de prăznuire a lor. El a adus în discuție pilda Sfântului Nectarie, care a trăit ca un înger în trup, dedicându-se neîncetatei rugăciuni, smereniei, postului și milosteniei, și atrăgând pe mulți la Hristos prin pacea, bucuria și lumina Duhului Sfânt pe care le revărsa în jurul său. Părintele protoiereu a evidențiat că Biserica este locul unde omul își află vindecarea sufletului, liniștea și pacea, fiind un „spital al sufletelor”.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petrică Cuibar a mulțumit părintelui protopop pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, precum și preoților care au participat la slujbă, și a împărțit credincioșilor prezenți câte un mic dar în semn de recunoștință.
Pr. Bogdan Mocanu