Slujbă arhierească la Catedrala mitropolitană din Iaşi

Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost plină ieri de numărul mare de credincioşi care au asistat la Sfânta Liturghie, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul. Episcopul Vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a adresat cu acest prilej un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre cinstirea sfintelor moaşte şi despre pelerinaj.

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul "Basileus" al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" din Iaşi, dirijat de diac. prof. Mihai Ursache.

La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învăţătură în care a subliniat că în moaştele Sfinţilor Parascheva şi Teofil, dar şi a altor sfinţi, este o prezenţă a Duhului Sfânt.

„Când sărutăm cu evalvie sfintele moaşte, ele devin un izbor dătător de binecuvântare şi de har. În virtutea acestei energii necreate putem în comuniune să purcedem spre finalitatea vieţii noastre, adică spre împărăţia cerurilor. Pe parcursul vieţii noastre suntem în pelerinaj. Noi suntem nişte pelerini care avem un început odată cu venirea noastră pe lume. Omul are un început, însă mergerea lui din treaptă în treaptă trebuie să-l îndreapte către asemănarea cu Dumnezeu. Mergerea noastră trebuie să fie un permanent urcuş spiritual. Deşi apar necazuri şi căderi trebuie să purcedem spre calea cea dreaptă mai departe, nădăjduind că Dumnezeu este cu noi. Hristos ne-a spus că în pelerinajul vieţii noastre vom avea necazuri. În acelaşi timp, Mântuitorul ne îndeamnă să îndrăznim pentru că El a biruit lumea. Domnul Hristos ne-a îndemnat să purtăm crucea, aşa cum Sfinţii Parascheva şi Teofil, dar şi alţi sfinţi au purtat-o, având ca scop împărăţia lui Dumnezeu”, a spus PS Ioachim Băcăuanul.

 

Îndemn la păstrarea comuniunii între oameni

În continuare, Preasfinţia Sa a amintit că oamenii simt adesea nevoia de a merge către locurile binecuvântate unde sunt moaştele sfinţilor pentru a căpăta putere în purtarea crucii.

Pelerinii au această dragoste să se apropie de un loc în care se găsesc sfinte moaşte, o icoană făcătoare de minuni sau o oază de spiritualitate. Ei iau de acolo o energie care le oferă putere să purceadă calea mai departe, trecând prin labirintul acestei lumi. Pelerinajul înseamnă mergerea pe aceeaşi cale, purtându-ne fiecare crucea. Îndemnul nostru părintesc este acela de a rămâne în comuniunea de persoane. Într-o lume secularizată este greu să te defineşti, deoarece fiecare trăieşte în propriul egoism. Cea mai importantă întâlnire cu Hristos este în rugăciune. Pelerinul, când se îndreaptă către sfintele moaşte, se roagă pentru că a lăsat acasă grijile. Aceste griji sunt lăsate la racla Sfintei Parascheva, înaintea lui Hristos. Astfel, pelerinul se împlineşte când se atinge de moaştele sfinte. Să ne ajute Dumnezeu ca aceste zile de pelerinaj să fie pline de har şi de împlinire. Toţi cei care îşi îndreaptă paşii către locul acesta binecuvântat să se întoarcă la casele lor purtând un har special”, a adăugat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul.