În ziua de prăznuire a Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, sâmbătă, 7 iulie 2018, în istoria Parohiei Burdusaci s-a mai scris o filă, una marcată de sfințirea noului lăcaș de cult închinat „Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Tochilea, comuna Răchitoasa.
La aproape 3 ani de când s-au început lucrările de construcţie al acestei „porţi către cer”, efortul depus de toţi cei implicaţi a fost încununat prin săvârșirea slujbei de sfinţire (de târnosire) oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la care au participat părintele Costică Busuioc, protoiereu al Protopopiatului Bacău, preoţii Cercului pastoral-misionar „Sfântul Antipa de la Calapodești”, oficialități județene şi locale, dar și un numar mare de credincioși de pe Valea Zeletinului.
În cuvântul său, Ierarhul a explicat semnificația sfântă a ridicării unui locaș de cult care este menit să adune întreaga comunitate în jurul Potirului Euharistic pentru a lucra și dobândi mântuirea.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Mihai Liche a fost hirotesit iconom-stavrofor pentru efortul depus la ridicarea și înfrumusețarea acestui sfânt lăcaș. De asemenea, toţi cei care au contribuit la ridicarea edificiului ecleziastic au primit distincții de vrednicie din partea ierarhului.