Sfințirea locului pentru construcția unui nou Așezământ social-filantropic, în Parohia Sascut-Sat

În data de 8 iulie 2018, în Parohia Sascut-Sat, la invitația părintelui paroh Abageru Vasile, după oficierea Sfintei Liturghii, un sobor de preoți și credincioși, precum și oficialități din comuna Sascut, sub protia părintelui protopop Negoiță Ioan, au luat parte la slujba Aghiasmei mici pentru sfințirea locului unde urmează să fie construit un Așezământ Social-filantropic. 


Astfel, s-a pus piatra de temelie a Așezământului social-filantropic "Sf. Ierarh Nicolae", din Parohia Sascut-Sat. Această construcție va fi una multifuncțională cuprinzând: o capelă mortuară, o sală de mese, o bucătărie, o sală pentru activități cu tinerii și copiii (after-school, școală de vară, programe social - culturale), ce au ca scop prevenirea abandonului școlar, a excluziunii și marginalizării sociale în rândul tinerilor și copiilor, promovarea portului și a tradițiilor populare locale. 

De asemenea, așezământul este prevăzut și cu două camere pentru cazarea copiilor proveniți din familii defavorizate ale comunei Sascut.

Construcția se va realiza cu sprijinul enoriașilor din parohie, a Primăriei și a Consiliului local Sascut. 
 
Pr. Albu Gabriel