În Parohia “Învierea Domnului” din Comuna Podu Turcului a fost sfințit în data de 6 aprilie 2021 Centrul de tineret și cateheză “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil".
Marți, 6 aprilie 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, preoții Cercului pastoral - misionar numărul 6 “Preot Enache Herescu” al Protopopiatului Sascut, sub protia și purtarea de grijă a părintelui protopop Vasile Abageru s-au adunat în rugăciune, prin Taina Sfântului Maslu, la Biserica “Învierea Domnului” a Parohiei Podu Turcului 2.
Delegat al Centrului eparhial a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector al Biroului de Catehizare și activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului care a transmis credincioșilor prezenți binecuvântarea Ierarhului și a explicat ce reprezintă comuniunea de rugăciune din Taina Maslului făcând referire la Duminica a treia din Post, duminică ce vorbește despre desăvârșirea omului prin asumarea crucii sale, prin trăirea adevăratei credințe, fiind urmăriți în sensul pozitiv de Sfânta Cruce la fiecare moment important al vieții noastre.
La finalul slujbei, părintele inspector, alături de protoiereul locului și de preoții parohi ai localităților învecinate, a sfințit Centrul de tineret și cateheză care se află sub patronajul spiritual al “Sfinților Arhangheli Mihail și Gravriil” și este coordonat de părintele paroh Dorin Albu Moise.
Înființarea acestui centru a aparținut părintelui paroh, în acest demers fiindu-i alături părintele protopop Vasile Abageru.
Scopul celor care sunt implicați în acest frumos proiect este acela de a oferi condiții prielnice copiilor pentru desfășurarea diferitelor activități catehetice și recreative, dar și de a participa la creșterea acestor tineri în duhul moralei creștine pentru a deveni adulți responsabili ai Bisericii Ortodoxe, dar și în cadrul societății civile.