Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, elevii școlii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” au participat în data de 29 ianuarie, la o suită de activități liturgice și didactice la care s-au evocat cele trei personalități paradigmatice ale învățământului teologic, Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, elevii școlii teologice romașcane au participat la o suită de activități liturgice și didactice la care s-au evocat cele trei personalități paradigmatice ale învățământului teologic.
Astfel, în ajunul sărbătorii, în Sala de festivități a liceului a avut loc un concurs de cultură teologică, la care au participat 25 de elevi grupați în echipe ce au purtat nume ale unor iluștri dascăli de teologie de odinioară ai seminarului romașcan, precum Episcopul Hușilor Ioachim Mareș, Iconomul Dimitrie Matcaș, Preotul Profesor Scarlat Porcescu, Preotul Profesor Constantin Leonte și ilustrul profesor de istorie Ioan T. Știban.
La manifestare au fost prezenți dascăli de azi și de ieri ai școlii, între care s-au remarcat Arhim. Andrei Ioniță, Pr. Prof. Ioan Bârliba, și prof. Petru Flenchea. Profesor de istorie arhetipal al seminarului romașcan, domnul Flenchea este autor a numeroase cărți și articole publicate, nu puține fiind contribuțiile sale la relevarea personalității episcopului nepereche al Romanului, Melchisedec Ștefănescu. Cu ocazia sărbătorii școlii teologice, domnia sa a dăruit, după o prezentare succintă a conținutului lucrării, tuturor elevilor participanți la manifestare exemplare din lucrarea sa Municipiul Roman și comunitatea rușilor lipoveni.
La slujba Vecerniei Sfinților Trei Ierarhi, elevii au participat alături de profesorii lor în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Parascheva” la un oportun exercițiu doxologic închinat celor trei titani ai teologiei ortodoxe evocați. Slujba Vecerniei s-a desfășurat sub protia preacuviosului părinte Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Sărbătorirea Sfinților Trei Ierarhi ca patroni ai învățământului teologic a fost instituită la Conferința Pan-ortodoxă a profesorilor de teologie de le Atena, în 1936.