Parohia „Sfântul Gheorghe” Hârja a serbat în data de 25 aprilie hramul istoric, la Sfânta Liturghie luând parte credincioși din satele învecinate, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți.
Ziua de 25 aprilie a adus prilej îndoit de sărbătoare și bucurie locuitorilor Parohiei „Sfântul Gheorghe” din Hârja. Locuitorii satelor învecinate au venit în dimineața zilei de 25 aprilie pentru a lua parte la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți.
Programul liturgic a constat în săvârșirea rânduielii Utreniei, a Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, ca mai apoi sărbătoarea să fie culminată de procesiunea cu icoana și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, timp în care a fost intonat acatistul acestuia. Dimpreună cu moaștele Sfântului au fost purtate și relicvele altor sfinți care ocrotesc parohia, dar și Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice din incinta noii biserici parohiale aflate în construcție.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către preotul Lăzărel Sinel, paroh al Parohiei Poiana Sărată. Acesta a subliniat diferite aspecte din viața sfântului, cum ar fi bărbăția și credința neclintită, dar a vorbit și despre dubla prăznuire din această zi. Printre altele, preotul Ilarion Mâță împreună cu preotul Petru-Nicolae Toma s-au rugat pentru pace și încetarea conflictului din momentul actual, dar și pentru aducerea de roade bune. Praznicul s-a încheiat cu agapa frățească organizată de parohie.
(Gabriel-Cristian Ambăruș)