În ziua de 09 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a săvârşit slujba Privegherii cu prilejul hramului Paraclisului Catedralei închinat Sfântului Antipa de la Calapodeşti. Alături de Ierarh au fost prezenți în rugăciune părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preoți și diaconi slujitori ai Catedralei „Sf. Cuv. Parascheva”, precum și credincioşi care au dorit să se închine la sfintele moaște și la icoana Sfântului Antipa.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre viața și nevoințele Sfântului Antipa, amintind faptul că sinaxarul sfinților români începe în fiecare an calendaristic cu cinstirea acestui sfânt cinstit în Ortodoxia universală:
Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre Ortodoxe Române în ceea ce privește cinstirea sfinților români, fiecare an calendaristic începe cu prăznuirea sfântului cuvios Antipa de la Calapodești, așa cum este trecut în sinaxar. Sfântul Antipa este prezent și cinstit și în sinaxarele altor biserici ortodoxe, cum este cea a Rusiei și a Serbiei, ceea ce înseamnă că acest sfânt isihast este prăznuit în Ortodoxia universală. Așadar, am putea spune că un român este prezent în lista marilor sfinți cuvioși și isihaști, a rugătorilor care au dobândit rugăciunea curată și s-au împărtășit din lumina taborică.
Ierarhul a refăcut pentru cei prezenți itinerarul spiritual al Sfântului Antipa, care în călătoriile sale a zăbovit prin orașe precum Iași, Petersburg, Kiev, precizând faptul că el, prin viața sa aspră și nevoința rugăciunii, este un sfânt isihast născut în Eparhia Romanului și Bacăului:
Biserica Ortodoxă Română, prin Sfântul Sinod, la propunerea Părintelui Patriarh Daniel, a promulgat omagierea părinților isihaști în anul 2022, accentuând importanța sfinților Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț, ultimul desăvârșindu-și viața isihastă în Moldova. Acești sfinți au apărut pe fresca istoriei la o distanță de 300 de ani unul de celălalt, acest lucru însemnând că Dumnezeu, din timp în timp, dorește reînnoirea sufletească a credincioșilor și a vieții monahale. Toți sfinții Bisericii rămân mari prin experiența rugăciunii și a legăturii mistice cu Dumnezeu în viața lor, așa cum a fost și Sfântul Antipa. Acest sfânt, născut în sudul județului Bacău, în comuna Dealul Morii, satul Calapodești, ocrotitor al Eparhiei noastre, este un rezultat al reînnoirii vieții monahale a secolului al XIX-lea.
La finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre dezvoltarea cultului acestui sfânt în Eparhie, ca rezultat al cinstirii sale de către credincioși, alături de Sfânta Parascheva, prin ctitorirea de biserici și inaugurarea centrelor cultural-caritabile, în numele său, în diferite parohii:
Prin strădania noastră, în ultimii 15 ani am organizat în această localitate o mănăstire în cinstea cuviosului Antipa. Împreună cu Sfânta Cuvioasă Parascheva, care este de asemenea o sfântă isihastă cu viață monahală, el este ocrotitorul Eparhiei, iar credincioșii au evlavie la acest sfânt. Cultul acestui sfânt s-a dezvoltat în ultimul timp datorită faptului că s-au ridicat bisericii în cinstea lui, s-au inaugurat centre caritabile și culturale care îi poartă numele, am întocmit slujba și acatistul și sinaxarul sfântului. Așadar, anul omagial al rugăciunii și al comemorării sfinților isihaști începe cu prăznuirea Sfântului Antipa de la Calapodești.
La sfârșitul slujbei, Părintele Arhiepiscop Ioachim a miruit pe toți cei prezenți, clerici și mireni.