Preoții care alcătuiesc Cercul pastoral nr. 2 "Sfântul Eftimie cel Mare" din Protoieria Sascut, s-au reunit alături de credincioși, la ceas de rugăciune, joi, 12 decembrie 2019, în Parohia Parava, spre a prăznui pe Sfântul Ierarh Spiridon, ocrotitorul acestei parohii.
Având binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sub coordonarea părintelui protoiereu Abageru Vasile, un sobor de preoți din cuprinsul protopopiatului a răspuns invitației părintelui paroh, Marius Gheorghiță, de a fi în comuniune de rugăciune.
Programul liturgic a debutat de la primele ore ale dimineții cu slujba Utreniei, Sfânta Liturghie, slujba de pomenire pentru cei vii și slujba de Parastas pentru cei adormiți în memoria părintelui Marius Gabriel Bărăscu, fostul paroh, precedate de slujba agheasmei mici și Taina Sfântului Maslu.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele protoiereu, care a evidențiat viața și activitatea Sfântului Ierarh Spiridon și a vorbit despre necesitatea Sfântului Maslu în vindecarea suferințelor trupești, precum și în biruința patimilor.
La finalul întâlnirii, părintele paroh a mulțumit preoților și credincioșilor pentru prezență și participare în această zi de sărbătoare.(pr. Albu Gabriel)