Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și la inițiativa părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu, Protopopiatul Onești a organizat marți, 27 septembrie, conferința teologică Trei sute de ani de ani de la moartea martirică a Sf. Antim Ivireanul 1716-2016.
Locul ales pentru desfășurarea al acestui eveniment cultural-religios a fost Biserica „Buna Vestire” - Răducanu din Târgu-Ocna, iar gazdă primitoare a fost părintele-paroh Panțiru Vasile-Ioan, coordonatorul Cercului pastoral misionar din acest oraș.
Conferința, structurată în două părți, a debutat cu un moment de rugăciune închinat Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, ce a cuprins Acatistul sfântului, Utrenia și Sf. Liturghie în sobor, sub protia părintelui protopop. Răspunsurile la strană au fost date de corul Parohiei „Buna-Vestire”.
În cea de a doua parte, moderatorul întâlnirii, părintele Ioan Bârgăoanu, a prezentat distinșii oaspeți prezenți la conferință, în persoana părintelui consilier cultural Valentin Băltoi, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim la acest eveniment, a d-lui prof. univ. dr. Dan Mihai Chițoiu de la Facultatea de Filozofie și Științe Social-Politice, din cadrul Univ. „Al.Ioan-Cuza” din Iași, și a d-lui Prof. Constantin Stoica, de la Colegiul Național „Costache Negri”- Tg. Ocna, însoțit de un grup de elevi de la aceeași unitate școlară, în care acesta își desfășoară activitatea.
În fața unui auditoriu numeros, întregit și de prezența unui număr mare de credincioși din Târgu Ocna, a fost prezentat de către părintele consilier Valentin Băltoi mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim cu prilejul împlinirii a trei sute de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Martir AntimIvireanul: „Deși giorgian prin origine și școlit la Constantinopol, Sfântul Antim și-a înscris numele în panteonul marilor personalități ale istoriei noastre naționale și bisericești. Sculptor, gravor, xilograf, arhitect, restaurator de lăcașuri sfinte, constructor și desenator, pictor și portretist, miniaturist și caligraf, cunoscător al multor limbi străine și ilustru predicator, filantrop desăvârșit aflat permanent în slujba păstoriților săi, Sfântul și Martirul Antim Ivireanul rămâne prin tot ce a lăsat posterității un spirit plurivalent, o personalitate de o complexitate rar întâlnită, unul dintre cei mai străluciți ierarhi ai Ortodoxiei românești, un mare cărturar care prin intermediul unui alt mare iubitor de Hristos de neam și de cultură, domnitorul Constantin Brâncoveanu, își va găsi liniștea și vocația în Țara Românească, pe care o considera ca fiind a doua sa casă”, a transmis între altele Înaltpreasfinția Sa.
După mesajul Înaltpreasfințitului Părinte ioachim au urmat cele două comunicări anunțate. Mai întâi, Pr. Dr. Daniel Nichita, de la Parohia „Sf. Gheorghe” -Tg. Ocna, a susținut conferința cu titlul Trăire și simțire românească în viața și activitatea Sf. Antim, cel din Iviria. În prelegerea sa părintele a subliniat faptul că ,,deși străin de neamul românesc, dar nu de poporul binecredincios al lui Dumnezeu, Sf. Antim, marele cărturar din Iviria, s-a identificat cu românii, împropriindu-şi zestrea lor spirituală, precum și nevoile culturale ale acestora”. De asemenea, părintele a prezentat auditoriului contextual politic și bisericesc în care Sfântul Antim a venit în Țara Românească, opera tipografică și rolul fundamentatl al tiparului în viața cultural-religioasă a românilor, importanța introducerii limbii române în cult, rolul sfântului de apărător al Ortodoxiei românești și universale, precum și rolul didahiilor care prezintă ca pe o frască societatea în care sfântul a trăit.
Cea de a doua intervenție a aparținut prof. univ. Dan Mihai Chițoiu și s-a intitulat Duhul tiparului și misiunea Bisericii. În cuvântul său, ce s-a dorit a fi o meditație pe această temă, distinsul profesor a vorbit despre puterea transfiguratoare a cuvântului scris în Biserică și în lume, începând cu primii copiști de manuscrise și continuând până în zilele noastre, unde noțiunile de „tipar-tipografie” capătă un nou sens și o nouă dimensiune culturală.
După ce s-a dat răspuns întrebărilor venite din public, Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu a încheiat lucrările, invitând pe toți cei prezenți la o rugăciune comună. (Pr. Dr. Daniel Nichita)