Sfântul Dimitrie Izvorul de Mir și Sfântul Dimitrie Basarabov au fost cinstiți la Roman

În ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, un sobor restrâns al preoților și diaconilor Catedralei arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a săvârșit în dimineața zilei, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Sfânta Liturghie arhierească.

În după amiaza aceleiași zile Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a oficiat slujba Vecerniei unite cu Litia la Catedrala arhiepiscopală din Roman, alături de cler și credincioși în cinstea Sfântului Dimitrie din Basarabi.

La sfârșitul slujbei, Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură, amintind și câteva elemente legate de cinstirea Sfintei Parascheva de la Iași și a Sfântului Dimitrie Basarabov, ale cărui sfinte moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.

Iubiți fii și fiice duhovnicești, luna lui octombrie din anul acesta a trecut cu oarecare greutate deoarece în țară s-au produs multe mutații și multe schimbări. Biserica, fiica neamului românesc și icoana lui Hristos a unui popor, nu a putut fi insensibilă la toate mișcările și toate provocările și problemele care s-au petrecut în ultimul timp, cauzate se știe de această nedorită pandemie care s-a extins în tot pământul. Luna lui octombrie este și luna când pelerinii se deplasează dintr-o parte în alta a țării pentru a merge să se închine cu evlavie cum ei știu de veacuri, la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și la Sfântul Dimitrie din Basarabi, din cetatea Bucureștilor. Astăzi facem o recapitulare a tot ceea ce am făcut până acum cu prilejul hramului Cuvioasei Parascheva și sperăm ca și în anii următori să le dăm nădejde și credință. Suntem la privegherea din seara zilei de 26 octombrie a.c. când începem serbarea Sfântului Dimitrie Basarabov. Dăm slavă lui Dumnezeu că am reușit să depășim anumite inadvertențe, anumite situații  care au fost cu totul inedite și nefaste ,dar Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie au ghidat în chip nevăzut pașii fiecăruia, ca tot cel care pleacă cu evlavie să se închine lor să primească câte un dar special. Sfântul Dimitrie pune în sufletul fiecăruia câte o dumitriță de argint pe care fiecare o pune în sufletul său și atunci simte prezența sfântului și a lui Dumnezeu în inima lui. Sfinții sunt cei care vor judeca lumea și tocmai de aceea trebuie să îi avem ca mijlocitori pentru ca ei să țină viața noastră legată de Mântuitorul Hristos, cel care este pacea, liniștea, speranța și mântuirea noastră.

La finalul cuvântului său, Părintele Arhiepiscop Ioachim a mulțumit tuturor celor care, cu dragoste și evlavie, au participat la slujbă.

 Răspunsurile liturgice  și cele de la Vecernie au fost date de Corala Diaconia.

...

Litia simbolizează şi este, de asemenea, o actualizare a agapelor din comunităţile creştine foarte timpurii. Pe atunci, după ce credincioşii primeau Trupul şi Sângele lui Hristos, se adunau la o masă comună. În acest fel, ei exprimau legătura frăţească pe care o crea credinţa comună şi Împărtăşirea din acelaşi Dumnezeu. În plus, agapele aveau şi un scop caritabil, acela de a oferi hrana necesară celor mai săraci dintre ei. Cele cinci pâini care sunt binecuvântate de preot printr-o rugăciune specială sunt o amintire a celor cinci pâini binecuvântate de Iisus Hristos în deşert, pâini cu care au fost hrănite cinci mii de persoane care îl ascultau. După ce este binecuvântată în timpul acestei slujbe, pâinea este tăiată şi împărţită, la sfârşit, credincioşilor. Ea nu constituie o slujbă aparte, de sine stătătoare - neavând nici formulă de binecuvântare la început, nici formulă de încheiere. De aceea, nu se săvârşeşte niciodată singură, ci se încadrează fie în slujba de seară - Vecernia sau Privegherea, fie, mai rar, în cea de dimineaţă - Utrenia.

(pr. Daniel Marari)