Sfânta Liturghie arhierească, la Mitrovița Bacăului

Miercuri, 7 ianuarie, la Biserica ”Sfântul Dumitru”-Narcisa din municipiul Bacău, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătorii închinate Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Într-o atmosferă de aleasă sărbătoare, încă de la primele ore ale dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților slujitori în biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir din cartierul băcăuan Narcisa, a săvârșit Sfânta Liturghie în prezența câtorva sute de credincioși din această parohie. Din soborul preoților au făcut parte preacuviosul părinte protosinghel Nectarie Eftime, marele ecleziarh al Catedralei arhiepiscopale din Roman, preacucernicul părinte Eugen Ciprian Ciuche, protopop al Protopopiatului Bacău, cărora s-au adăugat preoți de la câteva dintre sfintele biserici din municipiul Bacău. 

În cadrul Sfintei Liturghii oficiate în această biserică supra numită Mitrovița Bacăului, au fost înălțate către Dumnezeu rugăciuni de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaș și rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra tuturor credincioșilor care aleg să se reculeagă duminical și cu prilejul fiecărui eveniment liturgic organizat în acest sfânt chivot băcăuan, precum și a celor care poartă numele Sfântului pomenit în această zi.

După citirea pericopei evanghelice a sărbătorii (Ioan 1, 29-34), Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că fiecare creștin care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul este chemat să mărturisească dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu înaintea oamenilor asemenea Sfântului ocrotitor cinstit în această zi. Dar nu numai cei care poartă numele Sfântului Ioan, ci toți creștinii, inspirați de viața și activitatea acestui Sfânt, sunt chemați la o viață creștină dinamică și la a fi prezenți în viața și misiunea Bisericii:

„Numele Sfântului Ioan este cel mai răspândit în rândul creștinilor. Aceasta înseamnă că fiecare om trebuie să fie un înainte-mergător al celuilalt sau un înainte-mergător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care să-I facă numele și activitatea cunoscute prin mărturisirea credinței curate. Și de aceea cred că astăzi ați venit și ați umplut biserica aceasta pentru faptul că vă simțiți fiecare cu rolul său în Biserica lui Hristos. Toți avem un rol. Acela de a fi mădulare în partea ale Trupului tainic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toți suntem fii ai bisericii și avem posibilitatea să devenim fii ai lui Dumnezeu după har”. 

În finalul cuvântului Său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre Praznicele Împărătești ca fiind cele mai importante sărbători din calendar și momente de har în care, în primele veacuri, oamenii primeau botezul creștin și implicit identitatea religioasă, Hristos fiind centrul vieții și al preocupărilor lor. Cel care primea botezul se năștea la o viață nouă, înțelegând și trăind viața din perspectivă creștină, în duhul Evangheliei, având cuvântul Domnului ca reper existențial:

„În rânduiala liturgică a Marilor Praznice Împărătești pe care le sărbătorim în timpul anului liturgic, este vorba de Crăciun, Înălțare, Bobotează, Schimbarea la Față, Paștele, Pogorârea Duhului Sfânt etc se cântă Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat pentru faptul că în primele veacuri la aceste sărbători se botezau catehumenii. Fiecare nou botezat purta numele Domnului Hristos în ființa sa, devenea un uns al Domnului, o ființă nouă chemată la viața în Hristos. Creștinul se îmbrăca cu Hristos care devenea rațiunea existenței sale.”

La momentul liturgic specific, teologul Chirliu Daniil a fost hirotonit de către Înaltpreasfințitul părinte Ioachim în treapta de diacon pe seama Catedralei „Pogorârea Duhului Sfânt” din Onești.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a vorbit despre Sfântul Ioan Botezătorul și despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, cei doi ocrotitori ai preotului Ioan Pleșcău, parohul bisericii de la Narcisa, și ai comunității credincioșilor din jurul său, care l-au călăuzit și inspirat în activitatea pastorală desfășurată de-a lungul a patru decenii. Totodată, preotul protopop a apreciat lucrarea părintelui Ioan care s-a îngrijit nu doar de înfrumusețarea lăcașului de cult, ci și de zidirea bisericii vii constituite dintr-o frumoasă comunitate dinamică ce reprezintă un etalon între comunitățile ecleziastice din municipiul Bacău.

La final, preotul Ioan Pleșcău a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru slujire și binecuvântare, preoților invitați pentru împreuna slujire, precum și credincioșilor pentru prezența la acest moment de sărbătoare.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Parohiei „Sfântul Dumitru” Narcisa. (Pr. Valentin Băltoi)