Cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 28 martie, începând cu ora 18.00, Protopopiatul Onești în parteneriat cu Primăria Municipiului Onești și Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare Hârja” organizează, în contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, conferința cu tema Criza spirituală și terorismul tinerilor din statul islamic.
Această conferință va fi susținută de către renumitul Profesor Universitar Doctor Nicu Gavriluță, decan al Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, fiind o prezentare inedită a riscurilor la care se pot expune tinerii societății contemporane, angajați în căutarea unei identități spirituale și expuși amestecului eterogen cultural și social. Evenimentul duhovnicesc din cea de-a treia săptămână a Postului Sfintelor Paști va fi găzduit de Sala Cinema Capitol Onești și face parte din seria de conferințe din perioada duhovnicească prepascală, așezate de organizatori sub genericul Urcuș spre Înviere!
Intrarea se face pe bază de invitație!