Sala de ședințe "Episcop Teodosie Atanasiu" a Protoieriei Sascut a găzduit marți, 23 octombrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, ședința trimestrială de toamnă a personalului neclerical - angajați ai parohiilor din cuprinsul Protopopiatului Sascut.
Cu începere de la orele 10.00, întâlnirea desfășurată sub egida Anului Omagial al unității de credință și de neam; Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri de la 1918, a fost prezidată de către părintele protoiereu Negoiță Ioan.
Tema dezbătută cu acest prilej "Unitatea națională și Biserica Ortodoxă Română la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea", a fost pregătită și susținută de teologul Dragomir Nicușor, cântăreț la Parohia Păncești-Sascut, care a adus în atenție câteva aspecte:
-independența și autocefalia Bisericii;
-ierarhi care au contribuit la promovarea învățămăntului și culturii românești;
-lupta și sacrificiul pentru credință și neam a clericilor și monahilor.
Ulterior, au fost dezbătute diverse probleme de ordin pastoral-misionar, precum și aspecte care țin de disciplina liturgică și conduită morală, întâmpinate în ultima perioadă. De asemenea, în cadrul întrunirii ,cei prezenți au fost îndemnați la conlucrare în cadrul parohiilor unde activează, ca în această perioadă de toamnă, să se inițieze măsuri de gospodărire pentru curățenia din locașurile de cult, curți și cimitire, precum și implicarea în susținerea de acțiuni social-filantropice pentru comunitate.
În încheierea ședinței, părintele protopop a transmis ultimele noutăți de ordin administrativ, mulțumind totodată tuturor pentru prezență și implicare.
Pr Albu Gabriel