Astăzi 10 martie 2016, cu binecuvântarea IPS Ioachim a avut loc ședința lunară a preoților Protoieriei Sascut, întâlnirea desfășurându-se în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Păncești, comuna Sascut.
În cadrul întâlnirii s-a dezbătut conferința cu tema: „Criza de ideal şi de orientare spirituală a societăţii. Rolul Familiei, Bisericii şi Şcolii în orientarea tinerilor spre însuşirea valorile perene ˮ, lucrarea fiind prezentată de PC Pr. Burduja Petru de la Parohia Berești. În prelegerea sa părintele a vorbit despre importanța educației religioase a tinerilor în contextul social actual și despre rolul fundamental al bisericii în formarea lor: „Rolul Bisericii este cu atât mai important cu cât astăzi trăim vremuri în care aproape totul este artificial. Nimic nu mai este natural. Totul se digitalizează. Copilăria ar trebui să fie cea mai frumoasă etapă a vieții fiecărui tânăr. Astăzi, provocările contemporane limitează și îngustează orizonturile tinerilor, captive într-o lume ireală. Majoritatea familiilor care își pun problema educației creștine, cu greu depășesc nivelul teoretic. Copilului i se comunică verbal un set de învățături creștine, amânându-se, însă, practica religioasă. De aceea, unul din cele mai anevoioase aspecte ale formării religioase în familie îl constituie asimilarea de către copii a unui minim ritm liturgic realizat în mod natural, activ și cu interes din partea lor”.
Delegat al IPS Ioachim la această întâlnire a fost PC Pr. Eugen Ciuche, consilier al sectorului social-filantropic din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, care a prezentat apoi noile programe sociale ale Arhiepiscopiei, care urmează a fi puse în aplicare în parohii: Proiect eparhial dedicat dezvoltării serviciilor social – educaționale dedicate tinerilor și copiilor aflați în dificultate; Strategia dezvoltării serviciului de îngrijire a bătrânilor la domiciliu; Proiect misionar cu implicații terapeutice medico – sociale: Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer. ( Pr. Negoiță Ioan)