La mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului au început serile de rugăciune din Postul Mare. În fiecare vineri, la ora 20.00, Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul va oficia Taina Sfântului Maslu pentru credincioșii dornici să participe la slujbele arhierești din acest așezământ monahal.
Ploaia mocănească și vremea capricioasă n-au putut opri băcăuanii dornici să partice, și în acest post, la serile de rugăciune de la mănăstirea ”Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Vineri seara, minunata „scară către cer” de lângă crucea luminată aflată la 16 km de Bacău, spre Moinești, îngrijită cu evlavie de maicile care viețuiesc în acest așezământ monahal, s-a umplut de credincioși. Tineri și vârstnici, bolnavi ori aflați la grea încercare sufletească, creștinii și-au înălțat ochii sufletului către cer, într-o simfonie duhovnicească, sub oblăduirea Preasfințitului Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul. Alături de rugăciunile specifice săvârșite în numele Sfintei Treimi, din cadrul slujbei Sfântului Maslu, pe care Preasfinția Sa o va săvârși în fiecare seară de vineri din Postul cel Mare, la ora 20.00, prin care credinciosul aflat întru durere se împărtășește cu harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, ierarhul a citit și rugăciuni de trebuință pentru toți creștinii. Când flacăra domoală a lumânărilor începu să pâlpie agitat, semn că timpul revenea în matca sa, ierarhul a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc. Cu vorbe adând și înțelept alese, vlădica a tâlcuit pe înțelesul tuturor semnificația celor 40 de zile de post, plecând de la primele texte ale Scripturii. De asemenea, Preasfințitul Ioachim a mulțumit măicuțelor de la mănăstirea închinată Maicii Domnului pentru implicarea în organizarea acestor seri,memorabile pentru sufletului creștinesc dornic să zăbovească puțin și în clipa lui Dumnezeu.