Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părinții slujitori ai impresionantei biserici sfințite de chiriarhul Romanului și Bacăului în 2013, pr. prof. dr. Sînică Palade și pr. Vasile Iancu au organizat în ziua prăznuirii Sf. Spiridon o manifestare muzicală prilejuită de apropierea Nașterii Domnului în biserica Parohiei Cotu Vameș, Protopopiatul Roman.
Într-o atmosferă festivă, cel mai important dirijor al corului Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” din ultimele trei decenii, profesorul Gheorghe Gozar, a folosit din nou bagheta de coordonator muzical, dirijând ultimele colinde ale reprezentației susținute de elevii seminariști în monumentala biserică Înălțarea Domnului din Parohia Cotu Vameș 1.
Au început colinda elevii Școlii Carmen Sylva din Horia și elevii structurii Otilia Cazimir din satul Cotu Vameș, a aceleiași instituții de învățământ, coordonate de prof. Elena Tiu. Elevii Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman au susținut restul programului, interpretând un repertoriu variat, de la colindele de inspirație populară, la lucrări specifice monodiei bizantine sau colinde polifonice, coordonați de profesorii de muzică din instituție, pr. Samoilă Vlad Nicolae și arhid. Tecucianu Alexandru Ioan.
Asistența, din care a făcut parte și primarul comunei Horia, domnul Ioan Cristian Baciu, a asistat la un moment inedit, la finalul programului domnul profesor Gheorghe Gozar, odinioară dirijor al corului Laudamus al liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman între 1999 și 2019, câștigător al unei pleiade de distincții și premii la concursurile muzicale cu corul seminariștilor, a dirijat ultimele piese, revenind la exercițiul său de purtător de baghetă ce a făcut din corul seminarului romașcan o veritabilă instituție. De altfel, domnia sa a fost profesorul a 10 cadre didactice din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, iar amfitrionul manifestării, părintele profesor doctor Sînică Palade, director al liceului vocațional romașcan în care actul didactic se petrece cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru