Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în cadrul manifestărilor dedicate "Anului omagial al satului românesc", în Parohia Goioasa, Protopopiatul Moineşti, s-a desfăşurat cea de-a doua ediție a Şcolii de vară „Suflet creștin în satul românesc”, sub coordonarea părintelui Constantin Motoca.

La activităţile desfăşurate în perioada 15-20 iulie au participat 60 de copii. Fiecare zi a debutat cu rugăciuni de binecuvântare, cateheze şi multiple activităţi creative, educative, sportive, de dezvoltare personală şi religioasă. La realizarea activităţilor amintite au contribuit cadre didactice şi voluntari din rândul tinerilor din parohie: Mariana Despa, Virginia Merluşcă, Alexandra Gondoş, Elena Anăstăsoaie, Grigore Ciobotaru, Anicuța Anăstăsoaie.
Copiii s-au bucurat de prezența meșterului local Iulian Diaconu, fiind inițiați în tainele sculpturii lemnului. Joi, 18 iulie, au participat la excursia organizată în Bucovina, având astfel prilejul de a cunoaște atât monumentele istorice, cât și mănăstirile din zonă.
Activităţile s-au încheiat în ziua de 20 iulie cu participarea la Sfânta Liturghie, când a avut loc și premierea tuturor participanţilor, aceştia primind mici daruri şi diplome.
Pr. M C