Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în parohia Valea Șoșii s-a desfășurat în săptămâna 2-8 iulie 2018, Școala de Vară „Sfântul Nectarie”. Aceasta face parte din proiectul Protopopiatului Moinești, „Școala de Vară – Hristos, bucuria copiilor”. Cei 30 de copii între 5 și 16 ani, împărțiți în două grupe, Îngerașii și Mărturisitorii, au participat la activități cu caracter artistic, de formare personală și recreative. S-au realizat și activități catehetice în cadrul Proiectului eparhial „Cateheze în parohii”.
Deschiderea Școlii de Vară a avut loc pe 2 iulie, în ziua sărbătorii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei, după Sfânta Liturghie. A fost o zi închinată marelui domnitor: vizionarea filmului Ștefan cel Mare – Vaslui 1475, dezbateri pe marginea filmului, povestiri istorice și pictarea chipului marelui erou al neamului nostru.
O altă zi a fost dedicată Anului Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, prin cateheza „Centenarul Unirii - Unirea Principatelor Române ca expresie a unității de credință”, apoi a fost realizată apoi o expoziție cu imagini intitulată: „România 1918-2018 – 100 de ani de istorie”.
Miercuri a fost Ziua dedicată Sfinților Români, în care copiii au aflat despre sfinți, chipurile cele mai luminoase de pe pământul țării noastre. Apoi au zugrăvit chipurile lor în icoane. Cateheza „Unirea cu Hristos prin Sfintele Taine: Spovedania, Împărtășania și Maslul” a întregit activitatea de formare duhovnicească a zilei de miercuri.
Ziua de joi a fost rezervată Educației pentru sănătate. Doamna asistent medical Iulia Cimbru a prezentat copiilor informații pentru o alimentație sănătoasă, pentru păstrarea igienei și pentru buna îngrijire a dinților,prin filme, pliante, dezbateri, jocuri.
Ultima zi a Școlii de Vară a fost dedicată pregătirii programului artistic și realizării expoziției de fotografii din timpul activităților.
Activitățile duhovnicești s-au împletit armonios cu momentele de relaxare, jocuri sportive, cântece și atelierul de gastronomie. Prin grija Comitetului Parohial, copiii au primit în fiecare zi gustări, sucuri, dulciuri.
Duminică, 8 iulie, îmbrăcați în costume naționale, copiii au participat la Sfânta Liturghie, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos, au interpretat cântece patriotice, au prezentat expoziția realizată, apoi au fost premiați și apreciați în fața comunității parohiale pentru activitățile desfășurate, pentru seriozitate și dragostea lor față de valorile creștine.
Am vrea să remarcăm entuziasmul și bucuria copiilor, prezente pe parcursul tuturor activităților. Sunt foarte dornici să se întâlnească, să vorbească, să cânte, să mănânce împreună, să discute despre problemele care îi interesează, să fie apreciați și puși în valoare. Realizarea de astfel de întâlniri îi ajută să se simtă apropiați de Biserică și între ei. Am avut posibilitatea în această săptămână, să petrecem mai mult timp împreună, preot și copii, și să ne cunoaștem mai bine.
Școala de Vară Valea Șoșii a fost realizată în colaborare cu Primăria Poduri, cu UNICEF România, cu sprijinul voluntarilor prof. Elena Hereș, Iulia Cimbru, Laura Munteanu, Andreea Hereș, Adelina Stoleriu, Mirela Zamfir, Aurora Popa și prin generozitatea enoriașilor parohiei.