În Parohia Prisaca din Protopopiatul Moineşti s-au desfășurat în perioada 25-31 Iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, activitățile Școlii de vară „Sfântul Prooroc Ilie”.
La Școala de vară au fost invitați toți copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 15 ani, aceștia bucurându-se de diferitele activități de creație, comunicare, interacțiune și competiție, prin joc și sport pe echipe, educație sanitară și de prim ajutor, și nu în ultimul rând, educație religioasă, devenind chiar și mici creatori de icoane ortodoxe prin tehnica litografiei. Încă din prima zi copiii au fost atât de impresionați și atrași de momentele special create pentru ei, încât din a doua zi numărul celor prezenți la școala de vară s-a dublat ajungând la 33 de copii.
Proiectul creat și coordonat de părintele paroh Ioan Muntean, avându-i alături pe dna Raluca Muntean, dna prof. Raluca Palade, dl prof. Ionuț Diac, dl prof. Silviu Neicu și câțiva tineri voluntari din sat, s-a încheiat cu succes în ziua de 31 iulie, odată cu săvârșirea Sfintei Liturghii. Copiii participanți la școala de vară și-au exprimat la final bucuria prin cântec și poezie și le-au fost înmânate diplome și cadouri.
„Mulțumim celor care s-au implicat și au oferit o mână de ajutor în buna desfășurare a cursurilor Școlii de vară „Sfântul Prooroc Ilie” din Parohia Prisaca. Anul acesta este prima ediție a școlii de vară desfășurată în comunitatea noastră cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și sperăm ca și în viitor proiectele noastre dedicate celor mai tineri enoriași să aducă bucurie în sufletele lor”, a spus părintele Ioan Muntean.
Pr. Ioan Muntean