Școala de vară din Parohia Fulgeriș

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 27 iulie – 2 august 2026, în Parohia Fulgeriș din Protopopiatul Sascut, s-a desfășurat o nouă ediție a Școlii de vară.

Pe parcursul unei săptămâni, participanții au luat parte la un program diversificat, care a îmbinat rugăciunea, cateheza, activitățile recreative și momentele de socializare, oferindu-le posibilitatea de a petrece timpul liber într-un cadru sănătos, în care valorile creștine au fost împletite armonios cu bucuria copilăriei.

Un punct central al programului l-a constituit pelerinajul organizat în această perioadă. Copiii au vizitat mănăstirile Pogleț, Bistrița, Pângărați, Petru Vodă, Durău și Toplița, precum și biserica din Borsec. De asemenea, au admirat frumusețea creației lui Dumnezeu prin plimbarea cu vaporașul pe Lacul Bicaz, vizitarea Cheilor Bicazului, a Circuitului Scaunul Rotund din Borsec – incluzând Poiana Zânelor, Grota Urșilor, Peștera de Gheață și mofeta –, traseul spre Cetatea Bufnițelor și urcarea cu Telegondola din Piatra-Neamț.

Activitățile s-au încheiat în ziua de 2 august, lăsând în sufletele copiilor amintiri frumoase, experiențe de neuitat și dorința de a se reîntâlni și în anii următori. Prin această inițiativă, parohia a urmărit cultivarea credinței, a spiritului de comuniune și a valorilor creștine în rândul tinerei generații, oferindu-le participanților un prilej de creștere duhovnicească și de apropiere unii de alții.

La final, părintele paroh, pr. Valentin Negoț a mulțumit copiilor pentru implicare și entuziasm, părinților pentru încrederea acordată, precum și tuturor celor care au sprijinit organizarea și buna desfășurare a acestei frumoase lucrări dedicate tinerilor.

Pr. Apostu Ionuț Alexandru