Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și din încredințarea P.C. Părinte Protoiereu Ioan Bârgăoanu, în data de 18 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, a fost săvârșită Sfânta Liturghie în Mina Salină din Târgu-Ocna, ca încheiere a Sărindarului de obște. Sărbătoarea a fost înfrumusețată prin soborul de preoți prezenți în adâncurile pământului.
Turiștii prezenți de-a lungul celor 40 de Sfinte Liturghii au putut gusta din Apa cea Vie care izvorăște în fiecare Sfântă Liturghie și care ne este dată spre viața veșnică. De fiecare dată au fost pomeniți toți minerii și muncitorii adormiți în Domnul, precum și cei care lucrează astăzi în cadrul instituției Salina Târgu-Ocna.
Sărindarul, conform învățăturii Bisericii, poate fi individual sau de obşte (atunci când se sfinţeşte o Biserică, o fântână sau alte edificii la care au contribuit mai multe familii, sau când vine un preot nou în parohie). Despre sărindar, Sfântul Simeon al Tesalonicului spune că înseamnă „rugăciunea făcută de preot, timp de 40 de Sf. Liturghii la rând, pentru cei adormiţi, dar şi pentru sănătatea şi iertarea păcatelor celor bolnavi”.
Mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru acest Sărindar liturgic, putem glăsui împreună cuvintele Părintelui Efrem Filoteitul din Arizona: „Ce măreție este Dumnezeiasca Liturghie! Cât de mult cinstește Dumnezeu pe om! Vine împreună cu cetele îngerești la fiecare Dumnezeiască Liturghie și-l hrănește pe om cu Preasfântul Său Trup și Sânge! Dumnezeu ne-a dăruit totul!... Dacă ne dăruiește zilnic îndumnezeitorul Său Trup și Sânge, ce poate fi superior acestora?”
(pr. Elisei Roncea)