În ajunul și în ziua serbării Sfinților și Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, au fost săvârșite slujbe arhierești la metocurile chiriarhale din Roman și de la Itești.
În ajunul sărbătorii Sfinților și Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana, la metocul chiriarhal din municipiul Roman a fost săvârșită slujba Vecerniei unită cu Litia. În jurul orelor 17.30, a fost adusă Sfânta icoană de la Mănăstirea Giurgeni spre închinarea credincioșilor, odorul sacru fiind întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, dimpreună cu soborul de preoți romașcani. Pregustarea sărbătorii din ziua de 9 septembrie a continuat apoi, la orele 18.15, cu un concert de muzică bizantină, susținut de Corala ”Diaconia” a Catedralei arhiepiscopale și de corul cântăreților parohiilor din municipiul Roman. Hotărârea de a construi și de a ridica această bijuterie arhitecturală de lemn în municipiul Roman, a fost luată de ÎPS Părinte Ioachim în anul 2008, la împlinirea a opt ani de arhierie. Ierarhul este ctitorul principal al acestui sfânt locaș în stil maramureșean, construit în 40 de zile în perioada Postului cel Mare. Fiind ridicat pentru a veni în sprijinul tinerilor, acest sfânt locaș este cunoscut și sub numele de Bisericuța copiilor.
Sărbătoarea patronilor spirituali ai ierarhului Eparhiei Romanului și Bacăului a continuat vineri, 9 septembrie, dimineață, la Așezământul de la Itești, unde ÎPS Părinte Ioachim a participat la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de preoți, în prezența unui număr restrâns de credincioși. Despre personalitatea ierarhului, despre bunătatea și dreptatea care îl definesc pe cel rânduit de Preamilostivul Dumnezeu să diriguiască activitatea multiplă a acestei străvechi eparhii a vorbit preotul protopop Costel Mareș. La rândul său, ÎPS Ioachim a mulțumit tuturor celor care îi sunt alături și a reiterat importanța rugăciunii și a lucrării faptelor bune pentru fiecare creștin. ”Am ținut să mă retrag aici, la acest schit care se înfiripează, închinat Sfinților Părinți Ioachim și Ana, căci, la zi onomastică, ne retragem la părinții noștri sau la cei sufletești, pentru a petrece împreună o zi, o clipă a familiei, o clipă în care încape întreaga veșnicie. Pentru faptul că o zi de sărbătoare închinată unui părinte înseamnă concentrarea întregii Împărății a lui Dumnezeu. În calitate de părinte al părinților și slujitor al slujitor, am spus că nu vreau să fiu decât un slujitor, iar această capelă s-a ridicat aici pentru a primi părinții. Încercând să imităm pe sfinți, avem conștiința că orice facem bine este expresia și manifestarea iubirii lui Dumnezeu prin noi. Cine își asumă faptele bune se circumscrie unui egoism care nu este ziditor. Trebuie să apărăm cu toată demnitatea și cu toată cinstea Biserica noastră. Păstrând comuniunea de dragoste, aceasta ne dă putere să împlinim ceea ce ne este dat. Dumnezeu lucrează prin noi și ne rugăm să se recunoască în faptele pe care le-am făcut spre slava Lui”, a declarat ÎPS Arhiepiscop Ioachim.
(Pr. Constantin Gherasim)