În prezența icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, sute de băcăuani s-au rugat alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Biserica „Precista” din Bacău, în duminica premergătoare serbării Adormirii Maicii Domnului.
Oamenii pășesc încet, se închină ușor, pleacă genunchii și se roagă Maicii Domnului. Din icoana peste care negura vremurilor abia și-a pus amprenta, Sfânta Fecioară privește pe fiecare credincios, așa cum l-a privit în urmă cu trei sute de ani pe sfântul Paisie Velicikovski sau cum i-a privit secole de-a rândul pe domnitorii și boierii moldoveni perindați în pelerinaj la mănăstirea Neamț. Deși o zi călduroasă și azi, 13 august, credincioșii băcăuani zăbovesc zeci de minute, rugându-se în tăcere. Intră în biserică și se închină la icoană cu lumânările aprinse, după care ies afară ascultând sfânta slujbă. În jurul orelor 9.00, la sunetul clopotelor, întreaga suflare din curtea lăcașului de cult își face semnul crucii. Începe cea mai importantă slujbă a Bisericii. Sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți băcăuani, cei prezenți trăiesc laolaltă Dumnezeiasca Liturghie. La sfârșitul acesteia, cu glas blând, ierarhul explică oamenilor de ce sfânta icoană adusă de la Mănăstirea Neamț este făcătoare de minuni. ”Iubiți credincioși să știți că orice icoană este făcătoare de minuni, după ce se sfințește de către preot în biserică. Însă cele mai vechi au proba istoriei, pentru că s-au consemnat de-a lungul vremii minuni ale Maicii Domnului săvârșite în viața celor care i s-au închinat. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a manifestat plenar celor care s-au rugat de-a lungul vremurilor înaintea sfintei sale icoane, nu i-a lăsat rușinați și le-a răspuns rugăciunilor”, a menționat Înaltpreasfinția Sa. Apoi, venind prin cuvânt la semnificația sărbătorii din această duminică, premergătoare serbării praznicului Adormirii Maicii Domnului, ierarhul a evidențiat câteva aspecte duhovnicești. ”În această duminică vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos este prezent acolo unde este chemat. Este și pe munte, cum s-a întâmplat la sărbătoarea Schimbării la Față, dar și între oameni. Însă depinde de noi dacă Îl simțim, dacă Îl facem prezent în cugetul și inima noastră. La fel și Măicuța Domnului este prezentă în viața și sufletele noastre, atâta vreme cât ne considerăm sub acoperământul ei. Să nu uitați că Mântuitorul nostru Iisus Hristos și sfinții Săi bornează calea vieții noastre cu semnele dragostei, pe care le descoperim indiferent câte supărări și necazuri avem. Tot ce s-a spus astăzi treceți prin filiera gândurilor și minților dumneavoastră luminate de Duhul Sfânt. Avem încredințarea că veți fi în continuare fiii duhovnicești ai Maicii Domnului și ai Eparhiei noastre. Iar dacă vă coordonați viața după cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu aveți nimic de pierdut, ci veți câștiga Împărăția lui Dumnezeu”, a mai spus IPS Ioachim. ”Să promovați valorile spirituale ale neamului nostru care ne-au structurat identitatea de-a lungul veacurilor și, indiferent ce se va întâmpla, nu ne vom teme pentru că Dumnezeu este cu noi. Vă mulțumim pentru faptul că sunteți receptivi la apelul Bisericii!”, a adăugat chiriarhul.
La rândul său, preotul Mihai Tomozei, parohul Bisericii ”Precista” a mulțumit Înaltpreasfinției Sale, preoților și credincioșilor care au fost părtași la acest moment de comuniune liturgică ce precede sărbătoarea de marți, ziua hramului bisericii voievodale din inima Bacăului. ”Suntem la ceas de bucurie duhovnicească. Este o pregustare a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru bucuria pe care ne-a făcut-o și pentru faptul că ne-a învățat de fiecare dată cum să ne pregătim și să trăim sărbătorile, aplecându-ne în primul rând spre cele sufletești”, a zis preotul paroh.
(Pr. Constantin Gherasim)