„Să-L rugăm pe Dumnezeu să înnoiască nu doar zidurile, ci mai ales sufletele” – îndemnulPărinte Teofil Trotușanul la resfințirea bisericii din Gherăești, Neamț

Sâmbătă, 18 iulie 2026, credincioșii Parohiei Gherăești, Protopopiatul Roman, au trăit bucuria resfințirii bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, după încheierea unui amplu program de restaurare, consolidare și înfrumusețare a sfântului locaș și a ansamblului parohial. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele protosinghel Macarie Olărean, starețul Mănăstirii Piatra Tăieturii, Suceava, și preoți din împrejurimi, coordonați de pr. Dan Alexandru Antoce, protopop al Protopopiatului Roman.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim în zilele de 17 și 18 iulie, în biserica Parohiei Gherăești a fost adusă spre închinare Icoana Maicii Domnului „Înjunghiata”. Aflată în patrimoniul Mănăstirii Piatra Tăieturii din anul 2021, când aici a fost adusă o copie a icoanei de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, Icoana „Înjunghiata” a oferit, o dată în plus, credincioșilor din parohia Gherăești prilejul de a înălța rugăciuni către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea acestei comunități. 

După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, PS Părinte Teofil Trotușanul a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiale și de sfințire a capelei mortuare cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, în prezența numeroșilor credincioși veniți să participe la acest moment deosebit din viața comunității. Pe întreg parcursul evenimentului, răspunsurile la strană au fost date de Corul Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale din Roman. 

Ridicată între anii 1852-1854, biserica parohiei Gherăești, Neamț, a cunoscut de-a lungul timpului mai multe lucrări de consolidare și restaurare, ultima etapă, desfășurată în ultimele decenii, culminând cu slujba de sfințire săvârșită astăzi. În ultimele trei decenii, sub coordonarea părintelui paroh Liviu Vasilică Lupu, au fost realizate lucrări de restaurare și modernizare, atât la biserică, cât și în ansamblul parohial. Au fost consolidate elementele de rezistență ale edificiului, restaurate pictura și catapeteasma, reamenajate spațiile liturgice și refăcut pridvorul, fiind realizate, totodată, numeroase investiții în curtea bisericii și în anexele necesare desfășurării activității pastorale. În semn de recunoștință pentru îndelungata slujire și pentru coordonarea lucrărilor de restaurare și înfrumusețare a bisericii, părintele paroh a fost distins cu Crucea Țării de Jos.

În cuvântul de învățătură, rostit după încheierea Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a subliniat însemnătatea duhovnicească a lucrării de înnoire a unui sfânt lăcaș, arătând că fiecare biserică se desăvârșește prin lucrarea lui Dumnezeu și prin jertfelnicia credincioșilor:

Zidirea unei biserici și reînnoirea ei reprezintă o chemare la care nu mulți sunt învredniciți să răspundă. () Sunteți binecuvântați, pentru că Dumnezeu a primit prin mâinile dumneavoastră această lucrare de reînnoire a bisericii din mijlocul comunității. Este o zi mare, o zi de bucurie și de înălțare duhovnicească, în care Îl chemăm pe Dumnezeu să resfințească această casă a Sa și Sfânta Masă pe care se va aduce neîncetat Jertfa cea fără de sânge și se vor înălța rugăciuni pentru iertarea păcatelor și binecuvântarea credincioșilor. ()

De aceea, înainte de a începe slujba de resfințire, vă invit să aveți inimile deschise și pline de bucurie, iar mintea înălțată către Dumnezeu. Să-L rugăm să înnoiască nu doar zidurile, pictura și podoabele acestei biserici, ci mai ales sufletele tuturor, pentru că Duhul Sfânt, Mângâietorul, este Cel care înnoiește toate și le desăvârșește.

În încheiere, PS Părinte Teofil Trotușanul a înmânat distincții de vrednicie tuturor celor care au contribuit, au sprijinit și au răspuns acestei chemări de a reînnoi ansamblul parohial al Parohiei Gherăești, Neamț.

La final, părintele paroh Liviu Vasilică Lupu a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântare și purtarea de grijă, Preasfințitului Părinte Teofil pentru săvârșirea slujbei de sfințire, precum și tuturor celor care au sprijinit, prin jertfelnicie și dăruire, înfrumusețarea și restaurarea sfântului locaș și a ansamblului parohial. (Mioara Ignat)