Astăzi este serbat unul dintre cele mai importante evenimente din istoria umanității, momentul în care Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria că va naște pe Fiul lui Dumnezeu care va salva omenirea și-l va împăca pe om cu Dumnezeu. Această realitate este deosebit de importantă pentru noi deoarece arată faptul că Dumnezeu, Care putea alege orice altă formă de a veni în lume, a decis totuși să se nască într-o familie, să fie Prunc și să treacă prin toate etapele creșterii și maturizării unui om. A arătat în felul acesta că familia este mediul adecvat în care copiii trebuie să se nască, să crească și să se formeze.
Și nouă ni se adresează astăzi Arhanghelul Gavriil! Căci fiecare generație de mame poartă în ea viața, iar copiii născuți poartă în ei imaginea cerului și posibilitatea schimbării la față a lumii, ei sunt generația care poate schimba lumea; și ei, copiii de astăzi, ca și Pruncul Emanuel, pot să aducă pacea în lume, dreptatea, siguranța, speranța, bucuria.
Totodată, astăzi, pentru al optulea an consecutiv, studenții băcăuani membri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România, alături de Asociația „Studenți pentru Viață” ne-au invitat să ne întâlnim pentru a atrage atenția opiniei publice asupra valorii vieții, îndemnând autoritățile în drept să ocrotească mama și copilul, pentru ca în felul acesta să fie ocrotită însăși viața și să fie asigurat viitorul acestui neam.
Credem că organizarea acestui marș în această zi închinată Bunei Vestiri nu este întâmplătoare, deoarece, ca și acum 2000 de ani când Arhanghelul a vestit nașterea lui Hristos – Viața lumii, și acești tineri entuziaști militează pentru viață și perpetuarea ei, iar noi, Biserica, sprijinim așa cum întotdeauna am sprijinit și binecuvântat tot ceea ce Dumnezeu a dăruit mai de preț creației: VIAȚA.
Astăzi am ales să ne deplasăm alături de organizatori într-un marș al tăcerii, pentru a arăta în această formă dorința noastră de a apăra mama și copilul de toate ideologiile care luptă împotriva vieții, străine duhului creștin al acestui neam. Am traversat acest oraș fără să scandăm, ci doar purtând în mâini însemnele care arată gândul nostru cel mai curat, opțiunile noastre și crezul nostru, toate acestea fiind forma prin care noi mulțumim mamelor noastre pentru faptul că ne-au dat viață, că au ales să ne nască și să-și împlinească în felul acesta vocația cea mai sublimă și anume aceea de a fi singurul mijloc prin care Dumnezeu perpetuează viața pe pământ.
Deplasarea în acest marș este modul în care am ales să spunem DA vieții. Însă, pentru noi, ceea ce am făcut astăzi este mai mult decât participarea la un marș, este angajarea într-un pelerinaj al tinerilor și vârstnicilor - băcăuani, oneșteni, moineșteni, sascuteni, buhușeni și romașcani - pentru că viața însăși este un pelerinaj spre Împărăția lui Dumnezeu, iar noi suntem călători prin viață. Astăzi am ales să ne întâlnim aici, în acest loc cu încărcătură simbolică, în fața Catedralei „Înălțarea Domnului”, cu speranța că rugăciunile și dorințele noastre, ceea ce am declarat noi astăzi, ca un miros de bună mireasmă, se va înălța la ceruri și va fi primit de Dumnezeu.
Transmitem astăzi un mesaj mamelor, rugându-le să rămână ceea ce Providența le-a ales să fie: purtătoare ale vieții și împreună dătătoare de viață cu Dumnezeu, pedagogi ai pruncilor și icoane ale maternității.
De asemenea, transmitem un gând și celor care conduc destinele acestui neam, să ocrotească pe mame și pe prunci prin legi bine întocmite, care să protejeze familia, să-i ofere siguranță, perspectivă și sprijin material.
Totodată, mă adresez și celor care, din motive pe care nu aș vrea să le invoc, luptă împotriva vieții sau aruncă în derizoriu acest aspect fundamental al existenței: Să nu uităm niciodată că viața este darul cel mai de preț al lui Dumnezeu și că Dumnezeu spune despre Sine că este Viața lumii! Aceste argumente ne arată că vocația omului este de a construi nu de a dărâma, de a aduce viață, nu de a o lua/ucide, de a planta, nu de a defrișa, pentru că omul pe care fiecare femeie în calitate de mamă îl aduce pe lume trebuie să fie partener de dialog cu Dumnezeu, împreună lucrător la înfrumusețarea lumii, la protejarea mediului, la perpetuarea vieții.
Mulțumim tuturor celor care au organizat acest marș: ONG-urilor, A.S.C.O.R. și A.T.O.R., celorlalte organizații simpatizante și militante ale acestei atitudini Pro-viață, tinerilor băcăuani, preoților și credincioșilor veniți de pe cuprinsul întregii noastre eparhii pentru acest efort prin care și-au arătat solidaritatea și crezul social-uman, mulțumim autorităților locale și centrale pentru susținerea acestei inițiative și tuturor celor care sprijină viața și dezvoltarea ei.
*Cuvânt adresat participanților la Marșul pentru viață 2018, Bacău