Am aflat cu durere despre tragicul accident rutier petrecut în noaptea de miercuri, 4 aprilie, în localitatea Viișoara din Neamț, în care și-au aflat sfârșitul, în apele râului Bistrița, nouă din cei zece pasageri ai microbuzului cu care se întorceau de la muncă pentru a petrece Sfintele Sărbători în familie. Patru dintre acești tineri locuiau în localitatea nemțeană Făurei, fiind fii ai Eparhiei Romanului și Bacăului și provenind din familii de buni creștini.
Acest tragic accident, survenit într-o perioadă în care creștinii se pregătesc să întâmpine cu bucurie Învierea Domnului, ne-a determinat să înălțăm astăzi, în cadrul Sfintei Liturghii de la Catedrala arhiepiscopală din Roman, rugăciuni pentru ca Dumnezeu să primească sufletele lor în ceruri.
Totodată, pentru faptul că cele patru persoane provin din familii tinere, aflate la început de drum și cu posibilități financiare reduse, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin Protopopiatul Roman, va oferi sprijin material familiilor îndoliate, în vederea prohodirii și înhumării celor decedați.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să aducă mângâiere în sufletele membrilor familiilor celor răposați, să le poarte de grijă și să le aline suferința. Sperăm ca lumina Învierii lui Hristos, biruitorul morții, să aducă speranță în inimile cernite de durere ale celor dragi – rudelor și prietenilor – cărora acest tragic accident le-a provocat această mare pierdere.
Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească!