Plecarea prematură din Biserica luptătoare a părintelui paroh al Bisericii „Sfânta Treime” din Doljești, la doar 55 de ani, a fost deplânsă de comunitatea Protoieriei Roman, regăsită alături de familia părintelui, căreia Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a adus mângâiere, veghind în rugăciune la Slujba Stâlpilor, în seara zilei de 19 ianuarie 2024.
Biserica „Schimbarea la Față” din Cimitirul „Eternitatea” al Municipiului Roman a fost neîncăpătoare pentru cei adunați alături de doamna preoteasă Claudia Mona Rusu și de fiul Nectarie Rareș. După ce părintele a fost depus în biserica pe care a păstorit-o timp de 29 de ani, în Parohia Doljești, trupul neînsuflețit i-a fost adus în biserica cimitirului romașcan, pentru Stâlpi și Prohod, înainte de a fi înhumat pe 20 ianuarie. În jur de 50 de părinți s-au adunat în rugăciune în cadrul slujbei Stâlpilor, sub protia Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. După slujbă, Chiriarhul Romanului și Bacăului a apreciat activitatea de veritabil păstor model de suflete a părintelui, deplângând pierderea fulgurantă de care familia a avut parte, însoțită de această durere.
Părintele Dan Rusu a fost înmormântat sâmbătă, 20 ianuarie 2024, la slujbă participând un sobor numeros de preoți, condus de părintele protopop Dan Alexandru Antoce.