Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 8.30, la invitația părintelui Tănasă Iustin de la Parohia Balcani-Marginea, la Biserica „Naşterea Maicii DomnuluI”, au fost săvârșite Slujba Aghesmei și Taina Sfântului Maslu sub protia părintelui protopop Costel Mareș.
La aceste momente de rugăciune au participat preoți din Cercul Pastoral „Protosinghel Nicodim Măndiță”, dar și de la alte biserici de pe cuprinsul Protoieriei Moinești, precum și credincioși din comunitatea locală și de la parohiile învecinate.
La finalul slujbei, părintele protopop Costel Mareș a adresat tuturor celor prezenți binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dar și câteva sfaturi ziditoare atât de necesare în urcușul nostru duhovnicesc, îndemnând totodată ca pe lângă postul și rugăciunea practicate să săvârșim și fapte bune, fapte de milostenie, de ajutorare a celor aflați în dificultate.
Părintele protopop s-a aflat în mijlocul comunității atât pentru rugăciune, dar și cu un alt scop. În urmă cu 10 zile a avut loc cea de a X-a ediție a tradiționalului concert de colinde, organizat de Protopopiatul Moinești, cu prilejul căruia s-a organizat și o strângere de fonduri pentru a sprijini familia Țepeș Sorin și Maria, din comunitatea Balcani-Marginea, și care au 9 copilași, cu vârsta cuprinsă între 1 lună și 12 ani, și care locuiesc într-o cameră de 12 mp, un spațiu impropriu pentru cele 11 persoane. Astfel că în această zi, părintele protoiereu a predat suma de 4500 lei părintelui Tănasă Iustin, cel care a semnalat existența acestui caz și care s-a angajat a veni în sprijinul acestei familii greu încercate, demarând construirea unei locuințe adecvate. Părintele protopop i-a asigurat pe copilașii familiei Țepeș de tot suportul și a îndemnat pe fiecare de a fi parteneri în acest proiect caritabil.
Tot în această zi, au fost prezenți și părintele Teșu Cristinel, de la Detasamentul de pompieri Moinești, împreună cu doi apropiați ai părintelui, care au auzit de acest caz, și au adus pentru fiecare membru al acestei familii daruri de haine și alimente.
La final, părintele paroh Tănasă Iustin a transmis mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, părintelui protopop Coatel Mareș pentru implicare și susținere, dar și celorlalte persoane care au răspuns apelului umanitar și și-au manifestat sprijinul prin diferite forme.
Pr. Cristian-Ioan Balaban