Sâmbătă, 6 octombrie 2018, începând cu ora 16.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va săvârși slujba de resfințire a Capelei „Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Evanghelist Ioan”, aflată în incinta Fundației „Episcop Melchisedec” din Roman.
Sâmbătă, 6 octombrie 2018, începând cu ora 16.00, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, înconjurat de soborul preoților din Protopopiatul Roman, va săvârși slujba de resfințire a Capelei „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Evanghelist Ioan”, aflată în incinta Fundației „Episcop Melchisedec” Roman. La eveniment vor fi prezenți stareți și starețe din Eparhia Romanului și Bacăului, preoți din Protopopiatul Roman, oficialități centrale și locale, precum și pelerini care vor dori să se închine la mormântul „celui mai luminat episcop al românilor”, aflat la interiorul acestui lăcaș de închinare.
Tot în aceeași zi, după slujba de resfințire, părintele protopop Dragoș Munteanu va prezenta proiectul eparhial social-educațional „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”
Programul evenimentului:
Ora 16.00 - Slujba de sfințire;
Ora 16.45 – Cuvântul IPS IOACHIM
Ora 17.00 – Raport cu privire la lucrările de reabilitare a Capelei și acordarea distincțiilor de vrednicie (prezintă PC Arhim. Pimen Costea, Vicar eparhial)
Ora 17.30 – Desfășurarea activității „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!” – moderator PC Pr. Dragoș Munteanu