În perioada 16-17 octombrie a avut loc la Timișoara Adunarea Generală a Federației Filantropia.
Din partea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a participat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, părintele Ilarion Mâță, consilier al Sectorului Social-Filantropic și de Misiune și președintele Asociației “Sfântul Ștefan cel Mare” de la Hârja, alături de părintele Ovidiu Radu, președintele Asociație Creștine de Caritate și Ajutor “Ovidenia Bacău 2005”.
Lucrările Adunării au fost deschise de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, alături de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul. În cuvântul său, Părintele Mitropolit a accentuat nevoia unor servicii sociale de calitate și constante și a apreciat activitatea tuturor organizațiilor din țară care slujesc lui Dumnezeu prin îngrijirea aproapelui.
În cadrul celor trei zile de lucrări au fost dezbătute aspecte precum cele trei direcții strategice pe care le va avea de urmat Federația Filantropia în urma finalizării Proiectului CRESC. Aceste direcții au în vedere elaborarea și stabilirea codului de etică al organizației, serviciile sociale principale pe care se va axa Federația, precum și sustenabilitatea acestora în cadrul unei societăți aflate în continuă dezvoltare.
În cadrul acestei întâlniri, Adunarea Generală a Federației Filantropia a votat în unanimitate aderarea unui nou membru, Asociația “Bucuria ajutorului - filiala Urlați” reprezentată de către părintele Radu Manuel.
(Pr. Razvan- Dimitrie Radu)