Satul avea niște case sumbre, mici și ne-ngrijite,
Iar locuitorii-aceia parcă dormeau prin morminte.
Ucenicii se uimiră devenind și mai sfioși,
Când în cale le ieșiră vreo 10 bărbați leproși.

Fiecare, după Lege, ar fi trebuit să strige:
„Necurat!!! Rămâi departe, sunt lepros! Nu mă atinge!”
Dar aceștia n-au făcut-o, căci prin duhul au simțit
Că S-a făcut trup Cuvântul și Mesia a venit.

Toți, căzându-I înainte, glasul lor au ridicat
Ca o rugă disperată, cu putere au strigat:
„O!.. Iisuse, mare Dascăl, miluiește-ne pe noi,
Recreează chipul nostru și ne scoate din nevoi.”

Fără ca să îi atingă, El le spune răspicat:
„Mergeți la preoții voștri și v-arătați, neapărat.”
Preotul, potrivit Legii dinainte de Hristos,
Decidea dacă leprosul a devenit sănătos.

Apoi el mergea acasă, mulțumind lui Dumnezeu,
Dar plătind, după cutumă, la templu, tributul său.
Auzind aceste vorbe leproșii-n grup au plecat
Și-ndreptându-se spre templu, de lepră s-au curățat.

Însă unul dintre dânșii, văzându-se sănătos,
Fără tăgadă se-ntoarse să revadă pe Hristos.
Cum Îl vede, se prosternă la picioarele Lui sfinte,
Printre lacrimi mulțumește, fără prea multe cuvinte.

Omul care revenise, nu era iudeu de neam,
Evanghelia ne spune că era samaritean.
Dar Hristos, văzându-i zelul, îi spune un amănunt:
„Doar tu ești curat de lepră, dar cei nouă unde sunt!?”

Ce era vinovat omul că ceilalți nu s-au întors
Să revină și să zică: „Doamne, mulțumesc frumos!”?
De aceea, El nu-l mustră pe cel care-a revenit:
„Scoală-te și mergi acasă, credința te-a mântuit!”

*

În loc de concluzii - Istorioară anaghinoscomenă

Într-o zi un sfânt părinte s-a rugat lui Dumnezeu
Să vadă activitatea sfinților din cerul Său.
Dumnezeu în marea-I milă îi descoperă în vis
Sectorul Registratură din cerescul paradis.

Merge însoțit d-un înger spre acel sector anume,
Unde se-nscrie-n registru orice cerere din lume.
A văzut forfotă mare, agitație, mulțime,
Zecile de mii de îngeri roiau ca niște albine.

Alte zeci de mii de îngeri aduceau la-nregistrare
Ca apoi, înregistrate, să le ducă pe sectoare.
Sfinții le citeau cu grijă și făceau un referat,
Ca Dumnezeu Milostivul să le dea la operat.

După ce Mântuitorul prescria la toți răspunsul,
Cererile-apostilate își urmau în grabă cursul.
Alți îngeri duceau în aripi să se pună-n aplicare
Ceea ce Preamilostivul a prescris la fiecare.

Sfântul, uimit de aceasta, purtat de însoțitor,
Voia neapărat să vadă care-i pasul următor.
Îngerii zburau în grabă, mai iute ca sateliții,
Către locul ce se cheamă omenește Expediții!

Era un hangar de fildeș, mai mare decât Pământul,
În care erau expuse bunătăți cu amănuntul.
Zeci de mii…de mii de îngeri pregăteau în graba mare
Colete, ca să trimită ce a cerut fiecare.

Din hangarul plin cu daruri, colete cu hrisov sfânt
Erau duse de alți îngeri la lumea de pe Pământ.
Oamenii primeau îndată daruri de la Dumnezeu
Și se răsfățau din ele, fiecare-n felul său.

Oamenii, majoritatea, din lene sau nesimțire,
Nu voiau nici să semneze confirmarea de primire.
Cât privește mulțumirea pentru cadoul primit,
Poate unul dintr-o mie dacă s-ar fi ostenit.

Asta confirmă și sfântul cel răpit prin vis în cer,
Unde a zărit și-un înger ghemuit într-un ungher,
Așteptând, poate vreun altul va intra-n biroul său
Să aducă de la oameni scrisoare lui Dumnezeu.

Se opri sfântul o clipă și se umplu de uimire
Când citi cu ochi-n lacrimi: Confirmare de primire.
Era scris cu flori de aur pe ușa de la birou,
Iar registru Confirmare era vechi, dar părea nou.

Ca să înțeleagă bine, sfântul insistă puțin:
„De ce stă oare degeaba acest îngeraș divin?
Nimeni nu-i deschide ușa și stă acolo stingher!
Cred că vin toți mesagerii fără confirmări în cer!”

„Așa este”, zise duhul îngerului netrupesc,
Cel ce însoțise sfântul în periplul său ceresc.
„Aici se înregistrează confirmări de mulțumiri,
Ca apoi să se transmită Preaînaltei Stăpâniri!

Se pare că îngerașul stă degeaba, stingherit
Pentru că de multă vreme confirmări n-a mai primit.
Trist este și îngerașul, dar mai trist e Dumnezeu
Deși El nu încetează să trimită darul Său.

Recunoștința umană a devenit floare rară
Nimenea n-o mai cultivă și începe să dispară.
Mergi la oamenii din lume și le spune din priviri
Să cultive iar în inimi crinul bunelor vestiri.”

*Meditație lirică la pericopa evanghelică din duminica Recunoștinței, a 29-a după Rusalii