Miercuri, 19 noiembrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a slujit Slujba Privegherii la sărbătoarea Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ocrotitorul Mănăstirii Bistrița din județul Vâlcea, la așezământ monahal aflat sub jurisdicția Arhiepiscopiei Râmnicului.
Numeroși credincioși au participat la slujbă, venind să se închine la moaștele întregi ale Sfântului Grigorie, așezate în baldachin, potrivit tradiției acestui hram cu mare însemnătate pentru zona Olteniei și pentru întreaga țară.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil a vorbit despre mărturisirea credinței și despre rolul pe care l-a avut Sfântul Grigorie în apărarea dreptei credințe în vremea iconoclasmului. Ierarhul a amintit că Sfântul a rămas peste veacuri un sprijin și un far al poporului român:
„Este binecuvântată această parte a țării noastre că, de aproape 500 de ani, prin vrednicia boierilor de atunci, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost aduse aici, pe pământ românesc. Sfântul Grigorie, care s-a remarcat în apărarea sfintelor icoane, a continuat și aici, în țara noastră, să apere dreapta credință.”
Preasfinția Sa a subliniat, în continuare, modelul de mărturisitor pe care Sfântul Grigorie Decapolitul îl reprezintă pentru noi toți:
„Sfântul Grigorie Decapolitul și-a împlinit misiunea de mărturisitor până aici pe pământ românesc și ne cheamă și pe noi să fim buni creștini și mărturisitori prin viața noastră. Ne cheamă să fim dreptmăritori, pentru că dreapta credință este cea care ne ajută să deschidem ușa Raiului. Strămoșii noștri au plătit cu sânge pentru această credință, iar noi suntem chemați s-o ducem mai departe.”
La finalul Privegherii, Preasfințitul Teofil a săvârșit un trisaghion la catafalcul Părintelui Arhimandrit Veniamin Micle, duhovnicul Mănăstirii Bistrița, trecut la cele veșnice luni, 17 noiembrie, la vârsta de 86 de ani. Părintele Veniamin, figură luminoasă a monahismului românesc, a fost cunoscut pentru rigoarea vieții sale duhovnicești, pentru prodigioasa activitate teologică – concretizată în peste 100 de volume și sute de studii – și pentru contribuția hotărâtoare la revigorarea vieții monahale de la Bistrița.
***
Mănăstirea Bistrița, ctitorie a boierilor Craiovești (sec. XV), este unul dintre cele mai importante centre monahale și culturale ale Țării Românești. Aici a funcționat, în 1508, prima tiparniță de pe pământ românesc, iar obștea actuală este condusă de Preacuvioasa Maică Stareță, Stavrofora Anastasia Honcioiu.
Sărbătoarea hramului va continua joi, 20 noiembrie, când Dumnezeiasca Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, în biserica mănăstirii. (Mioara Ignat)



