În ziua de Marți, 22 septembrie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-a desfășurat ședința administrativă a Protopopiatului Onești, reunind preoții din protopopiat pentru o nouă întâlnire de lucru și comuniune frățească. Lucrările ședinței au debutat cu un cuvânt rostit de Părintele Protopop Nicolae Zaharia. La întâlnire a participat, în calitate de delegat al Centrului Eparhial, Părintele Consilier eparhial Ilarion Mâță.
Pe agenda întâlnirii s-au aflat mai multe teme de interes pentru activitatea pastorală și administrativă a parohiilor. Un prim punct a vizat organizarea unui pelerinaj de suflet pentru credincioși la hramul Catedralei Arhiepiscopale din Roman, închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, sărbătoare care reprezintă în fiecare an un moment deosebit de important pentru viața duhovnicească a eparhiei.
În cadrul ședinței a fost prezentat și noul program de contabilitate „Avva Cont”, implementat și prezentat de părintele Cristinel Lungu, cu scopul eficientizării activităților administrative și contabile desfășurate în cadrul unităților de cult.
Un moment important al întâlnirii l-au constituit mulțumirile adresate preoților de către părintele consilier Ilarion Mâță pentru activitățile desfășurate în perioada verii, precum și prezentarea unor proiecte social-filantropice care urmează să fie dezvoltate în perioada următoare. În cadrul discuțiilor a fost subliniată legătura firească dintre Sfânta Liturghie și filantropie. Viața liturgică a Bisericii nu poate fi despărțită de grija concretă față de omul aflat în nevoie. În acest sens, au fost amintite numeroasele mărturii ale Noului Testament despre vindecarea celor bolnavi, ridicarea celor aflați în suferință și faptele iubirii milostive, ca expresie concretă a Evangheliei trăite.
Un alt punct al întâlnirii a fost prezentarea, de către Florentin Iftime, reprezentant al „TinEnergy”, a programului național privind tranziția către energia verde și a unor aspecte practice referitoare la această inițiativă.
Ședința administrativă s-a încheiat cu concluziile părintelui protopop Nicolae Zaharia, care a evidențiat importanța responsabilității pastorale, a bunei colaborări dintre parohii și a implicării active în proiectele misionare și social-filantropice ale Bisericii.
Întâlnirea a constituit un nou prilej de comuniune și de consolidare a colaborării dintre preoții și parohiile Protopopiatului Onești, în perspectiva unei slujiri pastorale care unește rugăciunea, responsabilitatea administrativă și grija față de cei aflați în nevoie.
Pr. Bogdan Ionel Piștea



