Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Negri, în parteneriat cu Parohia Prăjeşti, a demarat Proiectul Național Catehetic 2021 intitulat de către Patriarhia Română „Biserica – familia românilor de pretutindeni”.
Proiectul a debutat cu mult entuziasm fiind denumit „Mijlocirea sfinților în relația tinerilor cu Dumnezeu”, iar activitățile din cadrul lui vor fi desfășurate în perioada 06 februarie – 26 iunie 2021 la Așezământul Social – Filantropic al parohiei. Astfel, prin intermediul acestor activități, preotul paroh Sandu Octav de la Parohia Negri, împreună cu preotul paroh Ştefan Ionel de la Parohia Prăjeşti, ajutați de voluntarii parohiilor, vor încerca să aducă bucurii copiilor care sunt în situație de risc și ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare.
Prima activitate din data de 06 februarie 2021, continuată în data de 20.02.2021, a fost dedicată prieteniei între copii prin jocuri cu tematică adecvată, proiecţie de filme cu conţinut specific sărbătorii „Dragobetelui“. Copiii au fost receptivi la explicațiile cu privire sărbătoarea care se doreşte a fi o zi a prieteniei și a bucuriei dintre ei, iar scopul întâlnirii a fost acela de a învăța pe copii importanța ajutorului, a dragostei și a respectului atât între ei, cât și pentru aproapele lor.
La finalul evenimentului, părinții slujitori au mulțumit tuturor celor care s-au implicat în bunul mers al acestei activități și totodată s-au stabilit și următoarele întâlniri în cadrul cărora se vor desfășura alte activități respectând tematica proiectului.