În prima săptămână a Postului Mare s-a desfășurat în Parohia Poduri, Protopopiatul Moinești, o nouă etapă a Proiectului Național Catehetic ”Hristos împărtășit copiilor”.
Miercuri, 20 martie 2024, s-a săvârșit la biserica cu hramul ”Sfântul Nicolae” Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, la care au participat 80 de copii de la Grădinița din localitate care, ajutați de cadrele didactice, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au rostit rugăciuni, au cântat și au răspuns la întrebările adresate de preoți în dialogul purtat despre importanța păstrării sănătății plecând de la nutriție, stil de viață, activități, obiceiuri și ajungând până la vindecarea prin credință, rugăciune și fapte bune. Cu bucurie și entuziasm specifice vârstei, copiii au rostit o rugăciune specială pentru toți copiii din lume afectați de boală, războaie, sărăcie, abandon sau singurătate.
La fel de emoționantă a fost și întâlnirea de a doua zi cu tinerii de la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoanele cu Dizabilități ”Casa Poduri”. Cu lacrimi în ochi și sinceritate, oferind tuturor o lecție vrednică de urmat, tinerii s-au rugat, s-au spovedit și s-au împărtășit, iar la urmă au primit, din partea Parohiei Poduri, iconițe, dulciuri și fructe.
”De câțiva ani a devenit o tradiție în parohia noastră, ca la începutul posturilor mari să oferim copiilor Darul cel mai de preț al Sfintei Împărtășanii, iar acum, în contextul Anului omagial dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor am fost cu gândul și fapta la copiii bolnavi, pentru care Trupul și Sângele lui Hristos este cel mai bun medicament pentru alinarea trupească și sufletească. Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă într-una dintre lucrările sale că primirea Trupului şi Sângelui lui Hristos de către copiii nevinovaţi lucrează asupra lor uimitor, mai ales în timpul bolii. Sufletul copilului simte o mângâiere şi bucurie de la această Taină, iar trupul se vindecă de orice boală. Mulțumim din toată inima cadrelor didactice și personalului de la Centru pentru buna colaborare ce a făcut posibilă această activitate, rugând pe milostivul Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate, răbdare și înțelepciune spre călăuzirea și formarea tinerei generații”, a spus părintele Parfene Dumitru, preot slujitor la Parohia Poduri.