În ziua de 24 decembrie 2017, proiectul eparhial „Fii dar din darul lui Dumnezeu” a fost implementat și în parohia „Sfinții Voievozi” din Roman. În cadrul acestui proiect, parohia romașcană a fost înfrățită cu Parohia Linsești, iar zece copii dintre cei 45 din această localitate au trimis scrisorele Moșului în care îl rugau pe acesta să le aducă diverse jucării, dulciuri sau produse vestimentare. Scrisorelele foarte scurte, dar încărcate de emoție, au devenit realitate.
În data de 24 decembrie, după Sfânta Liturghie, un grup de 11 copii din localitatea Linsești, însoțit de părintele paroh Vasile Dodiță, a venit la Biserica „Sfinții Voievozi” din Roman pentru a primi daruri de la Moș Crăciun așa cum în urmă cu câteva zile îi ceruseră în scrisorelele lor. După ce au ascultat recitalul de colinde oferit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie de către membrii ATOR Roman și elevii clasei a IX-a A de la Colegiul Național „Roman Vodă”, părintele paroh Valentin Băltoi a explicat celor prezenți motivul prezenței copiilor din Linsești în biserică și a prezentat programul proiectului „Fii dar din darul lui Dumnzeu” desfășurat în aceste zile cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim în Eparhia Romanului și Bacăului.
Deși doar zece copii din localitatea Linsești au trimis scrisorele Moșului, credincioșii din parohia romașcană s-au mobilizat și au sprijinit această activitate adunând cele necesare pentru ca toți copiii din această comunitate rurală, în număr de 45, să se bucure în aceste zile de sărbătoare de darul Moșului. Astfel, celor zece pachete s-au adăugat alte 35 pregătite cu grijă de ajutoarele Moșului, și care au conținut jucării, dulciuri, produse alimentare și cărți.
Totodată, o fetiță de clasa a șasea din aceeași localitate, care a obținut rezultate frumoase la învățătură a primit pe lângă cele deja amintite, și o tabletă ALLVIEW care să o ajute în demersul său școlar. Alături de ea, alți doi tineri care participă la cursurile gratuite de pregătire pentru examenele naționale, organizate săptămânal în Biserica Albă, la materiile limba română, matematică și istorie, au primit câte un pachet cu daruri și câte o tabletă ALLVIEW. Pe lângă toate acestea, s-au adunat foarte multe hăinuțe și jucării care au fost ambalate urmând ca părintele paroh să le împartă celor merituoși după ce le va duce în comunitatea din Linsești.
La final, în semn de mulțumire, copiii au cântat colinde, iar părintele Vasile Dodiță din Linsești a mulțumit tuturor celor implicați în acest proiect.
După această activitate, preoții de la Biserica „Sfinții Voievozi”, însoțiți de tinerii din ATOR Roman au mers la Căminul de bătrâni din Roman pentru a duce prin colind vestea bună a Nașterii Domnului și pentru a oferi beneficiarilor un dar de Crăciun.
(Pr. Daniel Marari)