Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului ăi Bacăului, duminică, 19 decembrie, în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, în biserica din Parohia Cordun, Protopopiatul Roman, 40 de copii din familii defavorizate au primit daruri.
Proiectul eparhial „Fii dar din darul lui Dumnezeu” a fost implementat, pentru al treilea an consecutiv, și în Parohia Cordun. În cadrul acestui proiect, Parohia Cordun a fost înfrățită cu Parohia Valea Ursului. Astfel, 25 copii din această localitate și 15 din Cordun au trimis scrisori Moșului în care îl rugau să le aducă diverse jucării, dulciuri sau produse vestimentare. Scrisorile, foarte scurte, dar încărcate de emoție, cu ajutorul unor oameni de bine din parohie, au devenit realitate.
La finalul Sfintei Liturghii, oficiată sub protia preacuviosului părinte arhimandrit Pimen Costea, elevii Școlii Gimnaziale din Cordun au susținut un concert de colinde. Cei 40 de copii, beneficiari ai proiectului, au adus în inimile și sufletele celor prezenți, marea veste a Cerului și a pământului, Nașterea Domnului, după care, aceștia au primit cadouri alese din partea credincioșilor care, cu bucurie, au răspuns afirmativ la invitația preotului paroh Dragoș Munteanu de a se implica în acest proiect de suflet.
Tot cu această ocazie, pentru a oferi o șansă de a ajuta și celor care nu au reușit să se implice în proiectul eparhial, cu ajutorul părintelui Apetrei Cristian, parohul bisericii din Parohia Bozienii de jos, a fost organizat un târg caritabil de Crăciun. Banii obținuți din vânzarea obiectelor decorative s-au întors în Parohia Bozieni, pentru implementarea unor proiecte sociale.
La acest eveniment au fost delegați din partea Ierarhului nostru, preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar-administrativ și preacucernicul părinte Ilarion Mâță, consilier sector social-filantropic.
„Acum, mai mult ca oricând, sufletul ne cere să fim mai buni unii cu alții, să iertăm celor care ne greșesc, dar mai ales să ne îndreptăm atenția spre cei care nu au primit toate cele bune în această viață, spre copiii pentru care bradul de Crăciun sau cadourile, sunt doar niște vise frumoase ce nu le pot lumina chipurile angelice. Este de datoria noastră, a slujitorilor Bisericii, să cercetăm și să aducem în atenția dumneavoastră copiii care, la fel ca și ai noștri, merită să trăiască în bucurie această mare sărbătoare a Cerului și a pământului. Faptele bune săvârșite din dragoste de Dumnezeu și de aproapele capătă valoare veșnică și se transformă în lumină și în bucurii duhovnicești!” a declarat preotul Dragoș Munteanu.