În Parohia Balcani-Marginea a fost implementat proiectul cultural-catehetic eparhial: „Școala de iarnă – Colindele: sărbătoarea bucuriei satului românesc”.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 25 decembrie 2019, prin implicarea preotului paroh Tănasă Iustin Iulian, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din satul Balcani Marginea, a fost implementat proiectul cultural-catehetic eparhial: „Școala de iarnă – Colindele: sărbătoarea bucuriei satului românesc”.
Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie în ziua slăvitului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, după sfânta și dumnezeiasca Liturghie, au luat parte la un concert special de colinde și cântări patriotice oferit de către copiii din satul Balcani Marginea, comuna Balcani.
Tot în această zi, după programul de colinde, la îndemnul copiilor care au colindat, credincioșii, care au dorit și au putut au donat fiecare un bănuț pentru cazul umanitar al familiei Țepeș din același sat, care au nevoie de ridicarea unei noi locuințe.
Astfel, în urma colectei, s-au strâns 200 lei și 200 €, bani ce vor contribui la construirea unei locuințe pentru familia Țepeș.
La rândul lor copii au fost răsplătiți cu dulciuri și cadouri din partea Moșului prezent la acest concert de colinde.