Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și al Bacăului, Parohia Goioasa, în parteneriat cu Parohia Cotumba, Parohia Agăș, Parohia Sulța și Direcția de Asistență Socială din cadrul UAT Agăș, a demarat joi, 19 mai 2022, proiectul social-filantropic „Împreună pentru o viață mai bună”.
Cu sprijinul voluntarilor, creștini ai Parohiei Goioasa, s-au oferit celor 20 de bătrâni singuri și persoanelor aflate în situații deosebite pachete cu alimente, o masă caldă, icoane și cărți de rugăciuni, hrană pentru trup și suflet. Cu prilejul acestei întâlniri, cei aflați în suferință și în singurătate au primit un cuvânt de mângâiere și îmbărbătare în credință, nădejde și răbdare în purtarea crucii.
Direcția de Asistență Socială din cadrul UAT Agăș a asigurat transportul pachetelor și a oferit sprijin în distribuirea lor. Scopul acestui proiect, cf. cu Legea 78/2014, este implicarea comunității în prevenirea marginalizării persoanelor vulnerabile.
La finalul activității, preotul Constantin Motoca a mulțumit Primăriei Agăș, partenerilor, donatorilor, voluntarilor și tuturor celor implicați în buna desfășurare a proiectului.
„Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute ca aceste activități să aibă continuitate și, prin aceasta, să sporim iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele știind prea bine că: Dăruind, vei dobândi!”