În ziua de 10 martie s-a desfășurat în Protopopiatul Onești proiectului eparhial misionar pentru tineri Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer, lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Proiectului eparhial misionar pentru tineri, cu implicații terapeutice medico – sociale și spirituale, Păstrarea unui sens al vieţii în cazul tinerilor bolnavi de cancer, lansat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin părinteasca purtare de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, s-a desfășurat în ziua de 10 martie 2016, după programul obișnuit, în același cadru, în biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” - Mal, Onești, unde s-a citit Acatistul închinat Maicii Domnului în fața icoanei „Pantanassa”, de către Preacucernicul Părinte Protoiereu Ioan Bârgăoanu împreună cu Părintele Inspector din cadrul sectorului Social – Filantropic al Arhiepiscopei Romanului și Bacăului, Ilarion Mâță, înconjurați de un numeros sobor de preoți și de credincioși.
Ajutorul financiar se va îndrepta spre tânărul Brănici Ștefan în vârstă de 12 ani, diagnosticat cu tetrapareză spastică severă, enoriaș al parohiei Bogdănești, păstorită de Precucernicul Părinte Ioan Apetri.
În cuvântul său adresat credincioșilor, părintele Protoiereu Ioan Bârgăoanu a anunțat un program liturgic mai intens în toate bisericile din Protopopiat. La Capela „Sfântul Pantelimon” a Spitalului Municipal Onești se va săvârși în fiecare vineri din Postul Mare, Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 17:00, la care vor participa, prin rotație, preoții Protoieriei Onești.
Următoarea întâlnire, în rugăciune, din cadrul acestui proiect a fost programată pentru a doua săptămână a postului, în ziua de joi, în aceeași locație, biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” - Mal, Onești.
(Pr. Alexandru Pânzaru)