Proiect dedicat tinerilor la Parohia „Sf. Andrei Criteanul” din Bacău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în data de 11 decembrie 2017, prin implicarea preotului paroh Gabriel Ichim-Radu, alături de preotul slujitor Daniel-Ionel Marari, Parohia „Sf. Andrei Criteanul” din Bacău a organizat o seară specială pentru enoriașii săi, prin corala preoților „Episcop Melchisedec" din Protopopiatul Bacău, care a fost invitată pentru a susține un recital de colinde tradiționale. Tot acum, a fost lansat și proiectul parohial: „Ca toți să fie Una!", acesta urmând a participa, alături de alte proiecte din Eparhie, la Concursul național cultural-artistic sub egida „Unirea: libertate și unitate”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Fulgi de nea curgeau luni seara din Cerul vesel peste smerita și tradiționala biserică din cartierul Nord al orașului Bacău, în timp ce mulțime de enoriași au venit pentru a asculta corala preoților „Episcop Melchisedec” din Protopopiatul Bacău. Interpretarea colindelor tradiționale a făcut ca mulți dintre cei prezenți să retrăiască amintiri de suflet dintr-o vreme când acestea se cântau la fiecare casă atunci când copilașii prin troiene de omăt vesteau Nașterea Pruncului Dumnezeiasc în smerita peșteră din Betleem.

La finalul prestației artistice a corului băcăuan, a fost lansat proiectul cultural-catehetic parohial: „Ca toți să fie Una!", acesta urmând a participa alături de alte proiecte din cele șase protopopiate din Eparhie la Concursul național cultural-artistic sub egida „Unirea: libertate și unitate” din anul 2018. Proiectul se adresează tinerilor și copiilor participanți la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul național „Hristos împărtășit copiilor” și parohiilor care desfășoară activități de lucru cu tineretul.

„Prin implementarea în parohie a acestui proiect cultural-catehetic urmărim să implicăm pe cei mai tineri enoriași ai noștri pe care să îi ajutăm ca prin acțiunile pe care le vor desfășura preț de câteva luni să conștientizeze cât de mult contează sprijinul lor pentru cei aflați în suferință și în lipsuri materiale. Vom iniția parteneriate cu diverse firme și îi vom sprijini intelectual și moral pe tinerii implicați ca beneficiari ai proiectului parohial prin diverse acțiuni educative, catehetice, artistice și creative , a declarat preotul paroh Gabriel Ichim-Radu.