Proiect catehetic, la Penitenciarul Bacău

Penitenciarul Bacău a derulat cu succes, în perioada 14 noiembrie 2025– 10 ianuarie 2026, proiectul catehetic „Dă-mi faptele tale!”, un program spiritual și educațional dedicat persoanelor private de libertate, axat pe responsabilitate personală, reflecție morală și asumarea propriilor fapte.

Programul a fost desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și a fost coordonat de preotul Daniel-Ionel Marari, preot colaborator extern, delegat pentru activitatea pastoral-misionară în cadrul penitenciarului.

Rezultatele sunt impresionante: 551 de deținuți au participat la cateheze, iar 150 dintre ei au primit Taina Spovedaniei, o parte dintre ei fiind împărtășiți cu Trupul și Sângele lui Hristos. Un caz deosebit îl reprezintă un deținut care și-a exprimat dorința de a fi botezat în credința ortodoxă, marcând un pas semnificativ în parcursul său spiritual.

Doamna comisar-șef de poliție penitenciară Simona Coșet-Meleșcanu, director al Penitenciarului Bacău, a declarat:
„Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântarea și sprijinul constant acordat instituției noastre. 
Proiectul «Dă-mi faptele tale!» a demonstrat că Penitenciarul poate fi un spațiu de reflecție, responsabilitate și speranță. Am văzut cum deținuții au început să privească sincer la propriile fapte, să își exprime frământările și să facă pași concreți spre schimbare. Faptul că unul dintre participanți și-a exprimat dorința de a fi botezat în credința ortodoxă arată că astfel de inițiative au un impact real și profund asupra vieții spirituale și morale a celor implicați.”

Preotul Daniel Marari, preot colaborator extern și coordonator al proiectului, a subliniat:
„Acest proiect nu a însemnat  doar o serie de cateheze. A fost un proiect de libertate interioară  în care cei cazați temporar aici, formați în grupuri mici conform legii, au  fost invitați să își privească sincer trecutul, să înțeleagă greșelile și să descopere posibilitatea unui început nou. Dorința de botez a unui participant este un exemplu concret că schimbarea este reală și posibilă, chiar și în contextul detenției. În același timp, doresc să mulțumesc sincer preacucernicului părinte Eugen-Ciprian Ciuche, protopop de Bacău, pentru sprijinul permanent acordat în acest proiect cu  fapta și cuvântul.”

Programul a inclus cateheze tematice, discuții de grup și participarea la Sfânta Liturghie, Taina Spovedaniei și Taina Sfântului Maslu, oferind un cadru coerent și stabil de formare morală și spirituală. Participarea a fost voluntară și deschisă tuturor persoanelor interesate, indiferent de confesiune.

Prin amploarea participării și impactul său concret, proiectul „Dă-mi faptele tale!” se afirmă ca un model de bună practică pastorală în mediul penitenciar, demonstrând eficiența colaborării între Biserică și instituțiile statului în susținerea procesului de reabilitare și reintegrare socială a persoanelor private de libertate. (A.B.)