Programul "Școală după școală" a fost reluat în Parohia Cernu, odată cu începutul celui de-al doilea semestru.
Odată cu reluarea cursurilor în format fizic la nivel primar, în Parohia Cernu, Protopopiatul Moinești, Programul Școală după școală a revenit la formatul inițial conceput în 2019 cu sprijinul Asociației „F.A.P.T- Mai bine împreună!”.
După încheierea programului școlar, copiii vin la Așezământul Social Filantropic al Parohiei Cernu, unde beneficiază gratuit de masă caldă, sprijin la efectuarea temelor, gustare și activități creative și recreative.
Copiii consolidează noțiuni legate de fracții, forme geometrice, citesc poezii, dar și aplică cele învățate, în diferite activități nonformale gândite special pentru ei.
,,Ne dorim ca fiecare întâlnire să le fie copiilor prilej de bucurie, de consolidare a cunoștințelor și a deprinderilor bune, dar și de descoperire. Mulțumim colaboratorilor și celor care, prin susținerea lor, ne ajută ca acest program să rămână gratuit!”, a relatat preotul Codrin Laslău.