Programul manifestărilor Zilele „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, ediția a XVIII-a

În perioada 13-16 mai a.c., cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Centrul eparhial de la Roman organizează cea de-a XVIII-a ediție a Zilelor „Episcop Melchisedec Ștefănescu”, la împlinirea a 126 de ani de la nașterea în ceruri a marelui ierarh romașcan.

Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, Primăria Municipiului Roman, Fundația „Episcop Melchisedec”,  Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” și Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”.

Această ediție a manifestărilor va cuprinde slujbe religioase, comunicări științifice, concursuri corale dedicate marelui ierarh Melchisedec Ștefănescu, fiind așteptați să participe oameni de cultură, iubitori ai marilor personalități ecleziastice romașcane ctitori de cultură, profesori și elevi.

 Programul manifestărilor este următorul:

Duminică, 13 mai

Ora 08.00-11.30 Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală din Roman;  

Ora 11.30 Procesiune la mormântul Ierarhului Melchisedec Ștefănescu.

Luni, 14 mai

Ora 11.00 Întâlnirea reprezentanților ONG-urilor din Eparhia Romanului și Bacăului, la Fundația „Episcop Melchisedec” Roman;

Ora 13.00 Simpozion Interjudețean „Melchisedec Ștefănescu-ierarh cărturar” – ed. a XVIII-a,

la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”;

Ora 17.00 Concursul coralelor liceelor teologice din Moldova, pe tema Anului omagial, la Catedrala Arhiepiscopală.

Marți, 15 mai

Ora 08.00-11.00 Sinaxa preoților din Protopopiatul Moinești, la Catedrala Arhiepiscopală;

Ora 11.00 Conferință susținută de părintele Nicolae Hurjui, la Catedrala Arhiepiscopală;

Ora 11.30 Premierea câștigătorilor moineșteni ai Concursului național artistic „Unirea: libertate și unitate”, la Catedrala Arhiepiscopală;

Ora 17.00 Prezentare de carte și Conferință susținută de părintele Arhim. Pimen Costea, la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”. Participă IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

 

Miercuri, 16 mai

Ora 08.00-10.30 Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală;

Ora 10.30 Procesiune la mormântul Ierarhului Melchisedec Ștefănescu;

Ora 11.45 Premierea câștigătorilor Concursului național artistic „Unirea: libertate și unitate”.