În Parohia Ghidion (Protopopiatul Roman) se derulează în această perioadă un proiect social-filantropic la care participă copiii defavorizați din parohie.
Copiii din parohia Ghidion participă în această perioadă la un amplu program social filantropice derulat în parteneriat cu câteva asociații romașcane. ”Cunoscând rolul benefic pe care îl au fructele în alimentația omului, în cadrul Parohiei Ghidion s-a desfășurat în perioada 29 februarie – 5 martie, activitatea "Săptămâna fructelor", prin care ne-am propus să-i ghidăm pe micii creștini spre o viață sănătoasă prin crearea deprinderii de a consuma fructe. Acest proiect s-a desfășurat pe parcursul unei săptămâni în care preșcolarii și elevii ciclului primar din Școala Gimnazială Comuna Stănița, Structura Școala Primară Nr. 2 Ghidion, au primit și consumat în fiecare zi câte un fruct autohton sau exotic. Această delectare gustativă, de care au beneficiat copiii Școlii Ghidion, a fost posibilă datorită excelentului parteneriat dintre Școală și Biserică, dar mai ales prin efortul financiar al Asociației "Because We Care", a declarat preot Vasile Stan, parohul bisericii din Ghidion.
Totodată, pentru că este începutul postului Sfintelor Paşti (Postul Mare) în cadrul aceleași parohii s-a desfăşurat un program prin care tinerii creştini au fost învățați valorile şi valenţele postului. ”Beneficiarii proiectului nostru sunt 60 de copii din satul Ghidion, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani. Aceştia provin din diferite medii sociale şi morale. Metodele ce se vor folosi în această lucrare duhovnicească sunt simple şi uşor de abordat, în sensul că în fiecare sâmbătă sau duminică cei 60 de copii vor merge împreună în Aşezământul social-filantropic "Vichentie Mălău", unde va fi explicată pe înţelesul copiilor pericopa evanghelică a zilei și va fi rostit un cuvânt despre post”, a mei spus preotul Stan.
Resursele materiale ale acestui proiect vor fi asigurate de "Asociaţia Because we care" din Bucureşti, de Restaurantul Sayfood Roman şi de Parohia Ghidion. "Asociaţia Because we care" asigură 50% din prânzul cald oferit copiilor, iar Restaurantul Sayfood restul de 50% din meniu plus logistica necesară. Parohia Ghidion se implică şi din punct de vedere material prin a oferi mici recompense elevilor pentru stimularea implicării lor în proiect. (pr. Constantin Gherasim)