Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și în colaborare cu Sectorul social-filantropic aflat sub coordonarea PC Pr. consilier Eugen-Ciprian Ciuche, vineri, 24 martie, în biserica „Sf. Arhangheli” din Parohia Parava, Protoieria Sascut, s-a derulat programul eparhial „Bolnav am fost și m-ați cercetatˮ.
Cu această ocazie, preoții care fac parte din Cercul Pastoral Nr.2- „Sf. Eftimie cel Mareˮ (coordonat de PC Pr Nădejde George-Daniel de la Parohia Orbeni I) au oficiat slujba Aghiasmei și Taina Sf. Maslu pentru un număr de 18 pacienți de la Spitalul de recuperare boli neuropsihice din localitatea Gâșteni, la slujbă participând și credincioși din parohie. La final, cei prezenți au fost binecuvântaţi şi miruiţi cu untdelemn sfinţit spre a dobândi vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, după care, împreună au participat alături de preoţii slujitori la agapa frățească, împărtășindu-și bucuria momentului pe care l-au trăit împreună.