Vineri, 10 martie 2017, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc la Capela Unității de Pompieri din Moinești, o activitate din cadrul Programului Social Eparhial derulat de Sectorul Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului sub numele „În temniță am fost și ați venit la Mine”.
Astfel, începând cu ora 9.00, a fost săvârșită Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite de către un sobor de preoți ai Protopopiatului Moinești, slujbă la care au participat 17 persoane lipsite de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău, însoțite de Părintele Capelan Pr. Mașala Daniel. Au fost în comuniune la acest moment de suflet pompieri și numeroși credincioși moineșteni, iar unele din participantele la acest proiect s-au și împărtășit cu Cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos.
La finalul slujbei, Părintele Capelan Teșu Cristian a rostit un cuvânt de întărire sufletească adresat invitatelor din cadrul Penitenciarului Bacău. De asemenea, părintele a adresat mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea oferită la organizarea acestei activități, apoi a oferit cărți de rugăciuni și câte un pachet pentru igiena personală, din dărnicia enoriașilor parohiei Lucăcești-sat. A urmat apoi o agapă, împletită cu elemente de cateheză ortodoxă, în care s-au purtat discuții pe tema nejudecării aproapelui, smereniei și cum să purtăm cu nădejde crucea suferinței. Au fost exprimate opinii personale, alături de experiențe din viața cotidiană, prin care preoții și deținutele invitate au dezbătut temele propuse.
„Este a doua oară când proiectul eparhial „În temniță am fost și ați venit la Mine” se desfășoară aici la Capela Unității de Pompieri de la Moinești sub semnul comuniunii frățești și al nediscriminării. Este un prilej de bucurie pentru noi că în perioada Postului Mare parohiile din eparhia Romanului și Bacăului ne găzduiesc în această activitate duhovnicească, prilej de a fi aproape în rugăciune și comuniune de slujire adusă lui Dumnezeu”, a declarat consilierul eparhial, Pr. Ciuche Eugen-Ciprian, coordonatorul acestui proiect.